×
infosan-logo infosan-anmcs

A- A+

Albinism: înțelegerea și conștientizarea acestei afecțiuni care influențează sănătatea ochilor, a pielii și a părului

februarie 20, 2024 Dr. Andreea Ciubotaru

Albinismul reprezintă o afecțiune care se caracterizează prin absența sau prezența redusă a melaninei, principalul pigment responsabil pentru colorarea pielii, a părului și a ochilor. Din cauza acesteia, pielea persoanelor afectate este extrem de deschisă, adesea albă sau foarte palidă, iar părul poate fi blond sau alb. Ochii devin centrul atenției, deoarece irisul și pupila au nuanțe ușor diferite și uneori un aspect roșu sau roz, din cauza transparenței lor accentuate. Această combinație de trăsături influențează modul în care fiecare persoană se percepe pe sine și interacționează cu lumea din jur, motiv pentru care trebuie să ții cont de faptul că frumusețea se găsește în autenticitatea fiecărui individ.

Albinism ocular: ce reprezintă această afecțiune

Albinism ocular_ce reprezintă această afecțiune_fata, ochi, nas

Poza de master1305 pe Freepik.com

Albinismul ocular este o afecțiune genetică care se caracterizează prin absența sau deficiența severă a pigmentului numit melanină de la nivelul ochilor. Acesta afectează în mod specific irisul, retina și nervul optic, având consecințe semnificative asupra vederii. De regulă, persoanele cu albinism ocular prezintă ochi de culoare foarte deschisă sau albicioasă, deoarece melanina, responsabilă pentru pigmentarea normală, lipsește sau se găsește într-o cantitate redusă. Această afecțiune poate influența claritatea vederii și sensibilitatea la lumină, iar persoanele care o au pot prezenta probleme de vedere. Există mai multe tipuri de albinism ocular, iar gestionarea acestora implică adesea protejarea ochilor de expunerea excesivă la lumină solară.

Albinism – cauze

Albinism cauze_femeie, carte, ochelari

Poza de gpointstudio pe Freepik.com

De cele mai multe ori, cauzele albinismului sunt genetice, fiind adesea moștenite de la părinți. Această afecțiune se dezvoltă atunci când ambii părinți sunt purtători ai unei mutații genetice specifice asociate cu producția deficitară sau absența totală a melaninei în ochi. În situația în care ambii părinți transmit astfel de gene anormale, probabilitatea ca un copil să se nască cu albinism ocular crește semnificativ. 

Procesul genetic implicat în albinism implică transferul defectuos al informației genetice responsabile de producția normală a pigmentului melanină în celulele responsabile pentru culoarea ochilor. Cu toate acestea, pot apărea și cazuri în care mutațiile genetice se dezvoltă spontan, fără a fi moștenite. Astfel, albinismul ocular poate afecta orice persoana, iar diagnosticul precoce și gestionarea adecvată a simptomelor sunt esențiale pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Albinism – simptome

Albinism simptome_femeie, nas, ochi

Poza de master1305 pe Freepik.com

Albinismul se manifestă prin simptome variate, care afectează pielea, părul și ochii. Cel mai evident semn este culoarea deschisă a pielii și sensibilitatea acesteia la radiațiile ultraviolete, fiind predispusă la arsuri solare și la riscul dezvoltării mai rapide a cancerului de piele. De obicei, pigmentul melanină oferă o protecție naturală împotriva radiațiilor solare, iar lipsa acestuia în albinism expune pielea la efectele negative ale soarelui. Acest fenomen poate conduce la deteriorarea pielii și necesitatea unei protecții solare constante pentru a preveni leziunile cutanate. Este esențială conștientizarea acestor aspecte și adoptarea unor măsuri preventive pentru a avea parte de o piele sănătoasă.

În ceea ce privește părul, trebuie să cunoști faptul că albinismul îi influențează semnificativ aspectul, făcându-l alb sau blond deschis. Pe lângă acest aspect, părului îi este afectată și sănătatea, devenind mai vulnerabil și mai fragil, fiind predispus la deteriorare și deshidratare, necesitând îngrijire specială. Absența melaninei în firele de păr poate contribui la sensibilitatea acestora la radiațiile ultraviolete, cu potențialele efecte negative asupra sănătății părului. Protecția solară adecvată este esențială pentru a preveni daunele și a menține o sănătate corespunzătoare a acestuia.

Pe lângă piele și păr, albinismul influențează semnificativ sănătatea ochilor și poate manifesta o serie de simptome distinctive. Culoarea ochilor variază de la albastru deschis la brun închis, iar sensibilitatea crescută la lumină reprezintă o caracteristică comună. Persoanele care au albinism sunt susceptibile la arsurile solare oculare, necesitând protecție solară adecvată, cum ar fi ochelari cu protecție UV.

Problemele de vedere sunt frecvente în cazul albinismului, motiv pentru care niște consultații oftalmologice pentru adulți sunt esențiale pentru monitorizarea sănătății ochilor. Printre cele mai întâlnite afecțiuni oculare în cazul persoanelor care suferă de albinism se numără miopia și hipermetropia. Miopia determină dificultăți în a vedea clar la distanță, în timp ce hipermetropia afectează focalizarea asupra obiectelor apropiate. Ambii factori pot avea un impact semnificativ asupra calității vederii și sunt gestionate adesea prin corectarea optică, precum ochelari sau lentile de contact.

Pe lângă acestea, se poate întâlni atât astigmatismul, care reprezintă o deformare a formei ochiului, cauzată de curbura neregulată a corneei sau a cristalinului, cât și nistagmusul, mișcarea involuntară a ochilor. Astigmatismul poate induce distorsiuni vizuale, iar corectarea se realizează tot cu ajutorul ochelarilor sau a lentilelor de contact, în timp ce nistagmusul, poate afecta stabilitatea imaginii, făcând dificilă menținerea focalizării constante. Persoanele cu albinism pot experimenta o mișcare oscilantă sau în zig-zag a ochilor, afectând astfel vederea și necesitând adesea ajustări optice pentru a atenua impactul asupra vederii.

Tipuri de albinism: care sunt caracteristicile distincte ale fiecărui tip

Tipuri de albinism_care sunt caracteristicile distincte ale fiecărui tip_barbat, tricou alb, fundal albastru

Poza de pe Freepik.com

Există două categorii principale de albinism, și anume albinismul ocular (OA) și albinismul oculocutanat (OCA). Primul dintre acestea reprezintă o condiție genetică rară, care afectează vederea. Pe de altă parte, albinismul oculocutanat (OCA) afectează pielea, părul și ochii, datorită mutațiilor genetice care interferează cu producția normală a melaninei.

În cadrul albinismului oculocutanat, medicii fac distincții în funcție de genele implicate, astfel încât să identifice mai multe subtipuri:

Pe lângă formele comune de albinism, există și variante rare, precum sindromul Hermansky-Pudlak și sindromul Chediak-Higashi. Sindromul Hermansky-Pudlak este asociat cu tulburări de coagulare a sângelui și afectarea organelor interne. Sindromul Chediak-Higashi este caracterizat de probleme de vedere, susceptibilitate crescută la infecții și modificări ale pigmenților celulari. Ambele afecțiuni sunt determinate genetic și pot afecta funcționarea normală a organelor și a sistemelor organismului, iar tratamentul acestora se axează pe gestionarea simptomelor specifice fiecărui sindrom și poate include terapie de susținere și intervenții medicale specializate.

Albinism la copii: cum se manifestă și cum se poate încetini progresia la vârste fragede

albinism, femeie, fundal albastru, bluza alba

Poza de master1305 pe Freepik.com

Din cauza transmiterii ereditare, manifestările albinismului sunt observate încă de la naștere și pot influența diferite aspecte ale vieții copilului. Pentru a încetini progresia albinismului la vârste fragede, este esențială îngrijirea atentă a pielii și protecția solară riguroasă. Expunerea limitată la soare și utilizarea unor piese vestimentare de protecție, precum și aplicarea regulată a cremelor cu protecție solară, sunt alte aspecte importante care contribuie la prevenirea arsurilor solare și la protejarea pielii sensibile.  

În plus, efectuarea regulată a unor consultații oftalmologice pentru copii și corectarea optică timpurie pot contribui la gestionarea și îmbunătățirea vederii. Corectarea optică timpurie, prin intermediul ochelarilor sau a lentilelor de contact, poate fi esențială în ceea ce privește îmbunătățirea acuității vizuale și minimizarea impactului negativ asupra vieții de zi cu zi a copiilor cu albinism.

Este important de subliniat că, în ciuda caracterului genetic al albinismului, progresia condiției poate fi gestionată și încetinită, în special la vârste fragede. O abordare multidisciplinară care implică dermatologi, oftalmologi și profesioniști în îngrijirea copiilor, poate contribui la gestionarea eficientă a simptomelor și la încetinirea progresiei afecțiunii. 

Pe lângă aspectele menționate anterior, sprijinul familial și integrarea în comunitate sunt esențiale pentru a le oferi copiilor cu albinism un mediu sigur și susținător. Educația și conștientizarea publicului cu privire la această condiție pot contribui la eliminarea stigmatului și la promovarea acceptării în societate. Astfel, prin adoptarea unor măsuri preventive și oferirea unui mediu de suport, este posibil să se încetinească progresia și să se ofere copiilor afectați șansa unei vieți sănătoase și pline de realizări.

Albinismul la om: metode de gestionare și curiozități despre albinism

Albinismul la om_metode de gestionare + curiozități despre albinism_fata, par blond, mana

Poza de pikisuperstar pe Freepik.com

Există câteva recomandări importante de care poți ține cont dacă îți dorești să gestionezi albinismul. Pentru început, folosirea unei protecții solare poate fi utilă, deoarece pielea lipsită de melanină este sensibilă la radiațiile ultraviolete. De asemenea, purtarea de îmbrăcăminte cu protecție UV, a ochelarilor de soare și evitarea expunerii directe la soare în orele de vârf sunt esențiale pentru a preveni arsurile solare și alte probleme dermatologice.

În plus, ajustările în mediul casnic sau profesional pot consta în folosirea luminii ambientale corespunzătoare pentru a-ți ușura activitățile zilnice și a preveni oboseala oculară. De asemenea, utilizarea dispozitivelor pentru mărirea textului sau a aplicațiilor de recunoaștere vocală îți poate simplifica accesul la informații. Pe lângă aspectele menționate anterior, suportul familial și consilierea psihologică, îți pot fi de mare ajutor pentru a-ți construi o imagine de sine pozitivă, care promovează încrederea și acceptarea personală.

În ceea ce privește principalele curiozități despre albinism, trebuie să cunoști faptul că:

În concluzie, albinismul este o afecțiune care se caracterizează prin lipsa melaninei la nivelul pielii, a părului, și mai ales o ochilor, iar o depistare timpurie, efectuarea unor vizite regulate la medic și adoptarea unor metode de gestionare eficiente, îți vor oferi șansa de a te bucura de o viață fericită alături de cei dragi.

Referințe:

https://eyewiki.aao.org/Albinism  

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21747-albinism

https://medlineplus.gov/genetics/condition/ocular-albinism/

Despre autor | + posts

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.

PROGRAMARI