A- A+
Anizocoria (sau anisocoria) se definește printr-o diferență mai mare de 0,4 milimetri între dimensiunile pupilelor. La nivel mondial, această diferență se observă la o persoană din 5, poate fi inofensivă, dar este posibil să semnaleze și anumite afecțiuni sau boli serioase, care îți pot pune viața în pericol. De aceea, se recomandă un consult oftalmologic, în cazul în care observi sau bănuiești că suferi de anizocorie.
Cuprins
În mod normal, pupilele își modifică dimensiunea constant: la lumină se micșorează, iar la întuneric se dilată. Acest mecanism fiziologic contribuie la protejarea ochiului de pătrunderea luminii intense care, în cazuri extreme, poate duce chiar la orbire. Însă, atunci când se observă o diferență vizibilă în diametrul pupilelor, este nevoie să te adresezi specialistului oftalmolog.
Anizocoria poate fi congenitală (atunci când te naști cu ea) sau dobândită (atunci când apare ca efect al unor accidente, lovituri, traumatisme sau ca manifestare a altor afecțiuni dezvoltate pe parcursul anilor). În oricare dintre situații, anizocoria necesită investigații de specialitate, pentru a fi identificate cauzele acesteia.
Iată care sunt cele mai frecvente:
Există situații în care nervul cranian III (nervul oculomotor comun) este paralizat încă de la naștere. În alte cazuri, paralizia acestuia poate fi provocată de anevrisme cerebrale sau de anumite forme de meningită. Nervul oculomotor poate fi afectat de paralizie în boli și afecțiuni precum diabetul sau hipertensiunea, dar fără a se asocia cu anizocorie.
Anevrismul cerebral se asociază și cu dureri de cap puternice. Alte simptome care trebuie să tragă un semnal de alarmă sunt:
Anizocoria se mai asociază cu Sindromul Horner (acesta poate fi moștenit genetic sau dobândit în urma traumatismelor, anevrismului sau a unei tumori cerebrale) și cu Sindromul Adie (caracterizat prin lipsa reflexului fotomotor; pupilele sunt dilatate chiar și în condiții de lumină puternică, iar micșorarea acestora se face foarte încet). Dintre aceste două sindroame, doar primul intră în categoria celor care pot pune viața în pericol.
Printre cauzele anizocoriei se mai poate regăsi și administrarea anumitor medicamente de tipul celor din categoria simpatomimetice (administrate pentru sepsis, insuficiență cardiacă), anticolinergice (utilizate pentru tratarea astmului, a bpoc, a vertijului etc.), unele medicamente utilizate în chimioterapie, cocaina, amfetaminele și altele.
Diagnosticarea anizocoriei presupune efectuarea mai multor investigații, în primul rând a unei consultații oftalmologice. Pupilele vor fi analizate din perspectiva formei și a dimensiunii. Vor fi observate modificările acestora atât la lumină, cât și la întuneric. Specialistul oftalmolog va evalua și reflexul de acomodare vizuala de aproape și presiunea intraoculară. De asemenea, se mai pot face următoarele teste:
Aceste tipuri de teste folosesc la stabilirea unui diagnostic diferențiat.
În completarea controlului oftalmologic se vor efectua și alte investigații, neurologice și imagistice. Foarte util pentru depistarea eventualelor tumori la nivelul capului, gâtului sau toracelui este RMN-ul. De asemenea, pentru a se elimina posibilitatea existenței unui anevrism cerebral, medicul îți poate recomanda și o angiografie.
Anizocoria poate fi congenitală la bebeluși sau dobândită la copiii afectați de migrene, meningită sau alte tipuri de infecții.
Tratamentul anizocoriei vizează, în primul rând, eliminarea cauzelor care au condus la dezvoltarea acestei afecțiuni. Infecțiile vor fi tratate, spre exemplu, cu antibiotic. Pentru pleoapele căzute (ptoza palpebrală) sau strabism pot fi recomandate chiar intervenții chirurgicale. Important este însă, ca în primă fază, să fie rezolvate problemele care îți pot pune viața în pericol.
În concluzie, indiferent că este vorba despre tine sau despre copilul tău, în cazul în care observi diferențe vizibile între dimensiunile pupilelor, nu întârzia vizita la medicul specialist oftalmolog! Pentru copii, se recomandă efectuarea primului screening oftalmologic, chiar și în lipsa aparentă a unor probleme, între 6 luni și 1 an. Apoi, la vârsta de 3 ani. Începând cu vârsta școlară, copiii ar trebui să fie evaluați oftalmologic o dată pe an, iar adulții o dată la 2 ani, dacă nu apar probleme sau manifestări care să necesite controale mai frecvente.
Sursa foto: Shutterstock.com
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.
