A- A+
Ochiul este unul dintre cele mai fascinante organe, datorită faptului că ne oferă unul dintre cele mai preţioase simţuri – văzul. Văzul nu ar fi posibil fără toate componentele ochiului – de la muşchii globului ocular şi până la retină şi cristalin, iar structura ochiului uman este perfect creată pentru a folosi acest simţ zi de zi. Ochiul omenesc are o mulţime de funcţii care îl ajută să ne ofere o vedere cât mai bună, chiar şi atunci când există probleme oculare, iar astfel de curiozităţi despre acesta sunt absolut fascinante. Dacă vrei să afli mai multe despre muşchii ochiului, structura globului ocular şi ochiul uman ca instrument optic, am pregătit pentru tine 80 de curiozităţi, care mai de care mai interesante.
Cuprins
Curiozități despre ochi sunt multe, dar iată care sunt cele mai puțin obișnuite și pe care, cel mai probabil, nu le știai:
1. Oamenii nu văd propriu-zis cu ochii, ci cu creierul. Ochiul uman funcţionează, de fapt, ca o cameră video, captând imaginea şi transmiţând datele captate către creier;
2. Poţi clipi de 5 ori într-o singură secundă;
3. Într-o formă cu mult diferită faţă de cea din ziua de astăzi, ochii s-au dezvoltat pentru prima oară la animale, acum peste 550 de milioane de ani;
4. Oamenii clipesc mult mai des atunci când vorbesc;
5. De fapt, ochiul captează imaginile cu susul în jos, iar creierul este cel care întoarce imaginea în modul corect;
6. Muşchii oculari sunt cei mai rapizi din întreg organismul uman, de aceea, există şi vorbă “cât ai clipi”;
7. O singură clipire durează în medie între 100 şi 150 de milisecunde;
8. Dacă ochiul uman ar fi o cameră foto, ar avea 576 de megapixeli;
9. Ochii roşii din poze sunt cauzaţi de lumina blitz-ului: aceasta reflectă venele capilare din ochi;
10. Ochiul omenesc este singurul organ al corpului care poate funcţiona oricând la capacitate de 100% (în condiţii normale, desigur), fără a avea nevoie de odihnă;
11. În Marea Britanie, cea mai întâlnită cauză a orbirii este diabetul;
12. În medie, un om clipeşte de 4.200.000 de ori într-un an;
13. Ochii se vindecă, în general, foarte repede. Durează aproximativ 48 de ore pentru ca o mică zgârietură pe cornee să se vindece;
14. Cea mai comună culoare de ochi din lume este căprui;
15. Chiar dacă nimeni din familia ta nu are ochi albaştri sau verzi, astfel de trăsături genetice pot, totuşi, apărea la generaţii viitoare;
16. Oamenii au doi ochi pentru a avea profunzime în percepție;
17. Comparând două imagini, una dată de ochiul stâng şi una dată de ochiul drept, putem aproxima depărtarea faţă de alte obiecte sau oameni;
18. Fiecare om cu ochi albaştri împarte un strămoş comun cu fiecare altă persoană cu ochi albaştri din lume;
19. Se crede că prima persoană cu ochi albaştri din lume a trăit acum 6000-10000 de ani;
20. Ochiul uman poate diferenţia până la 10 milioane de culori diferite;
21. Fiecare ochi este alcătuit din aproximativ 2 milioane de mici părticele şi componente care funcţionează împreună;
22. Ochii căprui au, de fapt, un substrat albastru, de aceea, este posibil ca o persoană cu ochi căprui să se opereze pentru a avea ochii albaştri;
23. Fiecare ochi are 107 de milioane de celule şi toate acestea sunt sensibile la lumină;
24. Bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile la daltonism- boala din cauza căreia nu se pot distinge culorile;
25. Ochiul uman detectează doar roşu, albastru şi verde, iar creierul le combină pentru a percepe toate culorile curcubeului şi chiar mai multe;
26. Fumatul, fie el şi pasiv, creşte riscul de a dezvolta probleme oculare şi de a-ţi pierde vederea. De asemenea, nefumătorii dezvoltă cataractă mult mai târziu decât fumătorii. Din fericire, operaţia de cataractă poate corecta această problemă;
27. Cămilele au două straturi de gene extra lungi care le protejează ochii de nisip. De asemenea, acestea au o membrană subţire şi transparentă, care le acoperă fiecare ochi.
28. Vulturii pleşuvi au o vedere de trei până la cinci ori mai bună comparativ cu oamenii. Aceştia nu îşi pot mişca ochii stânga-dreapta, însă îşi pot roti capul 270 de grade pentru a-şi ochi prada;
29. Cei mai mari ochi de pe uscat îi aparţin struţului şi au aproximativ 2 inchi în diametru. Din lumea apelor, cei mai mari ochi îi aparţin caracatiţei uriaşe şi sunt de dimensiunea unor farfurii;
30. Unele persoane au fiecare ochi de o altă culoare, iar această afecţiune se numeşte heterocromie;
31. Irisul uman are 256 de caracteristici unice, în timp ce amprenta umană doar 40;
32. Oamenii pot vedea mai multe nuanţe de verde decât orice alte nuanţe ale altei culori;
33. Ochiul câinelui nu poate distinge între roşu şi verde;
34. Durata de viaţă a unei gene este de 5 luni, în timp ce la restul părului, durata medie de viaţă este de 2-4 ani;
35. 80% din procesul de învăţare al oamenilor se face cu ajutorul ochilor. Desigur, acest lucru nu înseamnă că nu există alternative pentru cei cu probleme de vedere;
36. Ochii tăi se pot focusa pe 50 de obiecte diferite într-o singură secundă;
37. În ciuda miturilor care circulă pe internet şi în credinţă populară, lentilele de contact nu se pot pierde în spatele ochiului, din cauza felului în care globul ocular este alcătuit;
38. Singurul organ mai complex decât ochiul este creierul;
39. Corneea unui rechin este aproape identică cu corneea umană;
40. Doar o şesime din globul ocular este vizibilă;
41. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ochii noştri produc mai puţine lacrimi;
42. Ochii fătului încep să se dezvolte la două săptămâni de la concepţie;
43. Când se schimbă culoarea ochilor la bebeluşi? Uneori niciodată, iar alteori în primele 6-9 luni de viaţă. De obicei, după 2-3 ani, culoarea ochilor nu se va mai schimba;
44. Un nou-născut poate plânge, dar fără lacrimi. De obicei, producţia de lacrimi începe de la vârsta de 6 săptămâni;
45. În condiţiile de lumină şi vizibilitate potrivite, un om poate vedea flacăra unei lumânări de la aproximativ 20 de km depărtare;
46. 80% dintre amintirile umane sunt determinate de ceea ce vedem;
47. Este imposibil să strănuţi cu ochii deschişi;
48. Singurele celule care supravieţuiesc de la naştere şi tot restul vieţii sunt cele din ochi;
49. Rolul genelor este de a proteja ochii de particule care pot intra în aceştia şi pot dăuna;
50. Oamenii citesc în general cu 25% mai repede pe hârtie decât pe ecrane;
51. Atunci când citeşti fără a avea o sursă de lumină bună, ochii tăi nu vor suferi modificări, însă îi vei obosi foarte tare;
52. Ochii noştri se închid automat, pentru a ne proteja de ceea ce percepem ca fiind periculos;
53. Aproape jumătate din creier este dedicat vederii şi percepţiei vizuale;
54. Ochii unui struţ sunt mai mari decât creierul acestuia;
55. Peste 90% din îmbătrânirea prematură în jurul ochilor este cauzată de razele UV;
56. Atunci când citeşti sau te uiţi la un ecran, clipeşti mai rar, lucru care îţi face ochii să obosească mai repede;
57. Unele dintre cele mai frecvente accidente care implică ochii sunt rănile minore cauzate de periuţa de mascara;
58. Albinele au cinci ochi;
59. Scorpionii pot avea până la 12 ochi, în timp ce meduzele pot avea chiar 24;
60. Corneea este singurul tip de ţesut din corpul uman care nu conţine vase de sânge;
61. Șopârlele gecko văd culorile de 350 de ori mai bine decât oamenii, chiar în lumină insuficientă;
62. Delfinii pot dormi cu un ochi deschis;
63. Şerpii au două perechi de ochi: o pereche o folosesc pentru a vedea, iar cealaltă îi ajută să detecteze căldura şi mişcarea;
64. Cameleonul are doi ochi care pot funcţiona independent, iar aceştia îl ajută să privească în două direcţii diferite în acelaşi timp;
65. Ochii şerpilor nu au pleoape, ci doar o membrană subţire care îi acoperă;
66. Viermii nu au ochi;
67. O bufniţă poate percepe mişcarea unui şoarece de la peste 40 de metri depărtare;
68. Libelula are 30.000 de lentile în ochi, lucru care o ajută să detecteze mişcarea şi să se ferească de prădători;
69. Bufniţele sunt singurele păsări care pot percepe culoarea albastru;
70. Ochii sunt capabili de a procesa 36.000 de informaţii diferite într-o singură oră;
71. Într-o viaţă de om, ochiul percepe în medie 24 de milioane de imagini diferite;
72. Muşchii ochiului sunt de 100 de ori mai puternici decât este necesar pentru ei ca să funcţioneze corespunzător;
73. Bufniţele nu îşi pot mişca globul ocular, dar îşi pot întoarce capul aproape complet;
74. 80% dintre problemele de vedere la nivel mondial sunt vindecabile;
75. Globul ocular cântăreşte în medie 28 de grame;
76. Transplantul de ochi este imposibil la momentul actual, din cauza sensibilităţii nervului optic;
77. Fiecare om are un ochi puţin mai puternic decât celălalt;
78. Umezirea ochilor poate fi o consecinţă a uscăciunii – ochii se umezesc excesiv pentru a compensa uscăciunea;
79. Funcţia de bază a lacrimilor este de a păstra ochii curaţi;
80. Atunci când plângi, nasul începe să curgă, deoarece lacrimile ajung în căile nazale.
Ochiul este unul dintre cele mai impresionante organe, iar lucrurile minunate pe care acesta le face merită răsplătite cu o îngrijire pe măsură. Iată ce poţi face pentru a avea ochi sănătoşi şi pentru a ţine sub control problemele oculare:
Ochiul ca instrument optic este unul dintre cele mai fascinante organe ale corpului omenesc. Acesta ne ajută să desfăşurăm atât activităţi zilnice, cât şi activităţi complexe, precum învăţarea sau memorarea. De aceea, este important să ştii cât de multe funcţii extraordinare are acest organ şi cât de special este. De asemenea, îngrijirea corespunzătoare a ochilor te poate ajuta să te bucuri de ochi sănătoşi şi agili. Nu uita să incluzi în rutina ta și consultul anual oftalmologic şi protejează-ţi ochii de câte ori este nevoie!
Sursa foto: Unsplash.com
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.