×
infosan-logo infosan-anmcs

A- A+

Conjunctivita – tratament, care sunt simptomele și de ce apare în funcție de vârstă

mai 17, 2021 Dr. Andreea Ciubotaru

Conjunctivita este o inflamație sau infecție a membranei transparente (conjunctiva) care acoperă pe interior pleoapa și partea albă a globului ocular. Când vasele de sânge mici din conjunctivă se inflamează, acestea sunt mai vizibile. Acesta este motivul pentru care albul ochilor devine roșiatic.

Conjunctivita este inflamația mucoasei care protejează globul ocular, a explicat doamna Dr. Ionela Iosub, medic primar oftalmopediatru.

Conjunctivita este, de obicei, cauzată de o infecție bacteriană sau virală, o reacție alergică sau, în cazul bebelușilor, de un canal lacrimal deschis incomplet.

Chiar dacă ochiul este iritat, conjunctivita afectează rareori vederea. Tratamentele pot ajuta la ameliorarea disconfortului. De asemenea, ea poate fi contagioasă, prin urmare, este indicat să fie tratată cât mai din timp pentru a preveni răspândirea acesteia. 

 Conjunctivita – simptome 

Cele mai frecvente simptome ale conjunctivitei sunt:

În cazul în care prezinți astfel de simptome, este indicat să te programezi la un control oftalmologic, pentru a evita agravarea acestei afecțiuni.

De câte feluri este conjunctivita și care sunt cauzele ei 

Conjunctivita poate fi declanșată de diverși factori: de o bacterie, de un virus, de un factor iritativ ocular sau de o alergie, a adăugat doamna Dr. Ionela Iosub.

În general, conjunctivita poate fi cauzată de următorii factori:

Prin urmare, conjunctivita poate fi de trei tipuri:

  1. Conjunctivită virală;
  2. Conjunctivită bacteriană;
  3. Conjunctivită alergică. 

 Conjunctivita virală 

Acest tip de conjunctivită poate fi întâlnit frecvent în zone aglomerate, cum ar fi grădinițele, școlile, spitalele sau în piscinele insuficient clorinate. Se transmite pe cale aeriană, în general prin particule respiratorii contaminate sau prin atingerea ochilor cu mâinile, în cazul în care au luat contact cu virusul.

Conjunctivita virală este cauzată de virusul Herpes sau varicelo-zosterian.

Pe lângă simptomatologia specifică acestei boli la nivel ocular, mai pot apărea și simptome asociate cu infecțiile respiratorii, cum ar fi durerea în gât.

Conjunctivita bacteriană

 La fel ca în cazul conjunctivitei virale, conjunctivita bacteriană se poate transmite, de asemenea, pe cale aeriană. Perioada de incubație de la contactul cu bacteria este în general de 2-3 zile la un ochi, urmând, mai apoi, ca după aproximativ 24 de ore să se transmită și la celălalt.

Conjunctivita acută bacteriană este cauzată de germeni precum: Haemophilus influenza, Stafilococul, Streptococul sau Chlamydia (care se poate transmite pe cale sexuală).

Conjunctivita netratată poate afecta căile lacrimale și pleoapele sau poate produce infecții corneene, precum keratita.

Conjunctivita alergică 

Conjunctivita alergică reprezintă o inflamație oculară generată de substanțe alergene, precum polenul sau praful, dar poate apărea și atunci când există o incompatibilitate între ochi și lentilele de contact sau anumite medicații. Ca reacție la aceste substanțe, organismul declanșează eliberarea histaminei, care îl ajută să lupte împotriva elementelor străine Acest proces poate genera simptomele specifice conjunctivitei.

Conjunctivita alergică prezintă, pe lângă simptomele la nivel ocular, și cele specifice alergiilor, precum strănut sau scurgere nazală apoasă.

 Conjunctivita la bebeluși 

Conjunctivita la bebeluși poate fi cauzată de un canal lacrimal blocat, de iritații produse de antimicrobienii topici administrați la naștere sau de infecția cu un virus sau o bacterie transmisă de la mamă. Acest lucru poate fi întâlnit chiar și în cazul  mămicilor fără simptome (asimptomatice).

Nou-născuții cu simptome de conjunctivită trebuie să fie consultați imediat de un medic specialist, pentru a preveni agravarea simptomelor.

Conjunctivita la copii  

Conjunctivita este o infecție comună, în special în cazul copiilor sub vârsta de 5 ani.  Dacă simptomele sunt ușoare, poți curăța ușor ochiul cu un tampon de bumbac înmuiat în apă caldă sau în ser fiziologic, până ajungi la un medic pentru prescrierea tratamentului.

Cel mai adesea, conjunctivita este contagioasă, așadar este foarte important consultul oftalmologic, pentru a trata această afecțiune, a precizat doamna Dr. Ionela Iosub.

Ai grijă să nu folosești același tampon la ambii ochi, pentru a preveni transmiterea infecției de la un ochi la celălalt. Dacă simptomele devin severe, programează imediat un consult oftalmologic pentru copilul tău.

 Conjunctivita – tratament

 Tratamentul conjunctivitei diferă în funcție de tipul acesteia.

Tratamentul specific ameliorarii simptomelor se aplică în cazul tuturor tipurilor de conjunctivită. Se pot administra picături oftalmice lubrifiante, precum lacrimi artificiale sau antihistaminice, în cazul conjunctivitelor alergice.

În ceea ce privește conjunctivitele virale sau bacteriene, se pot administra și picături antibiotice, specifice tipului de virus sau bacterie care a produs infecția.

Evoluția unei conjunctivite virale are în general o durată de 15-20 de zile. În cazul celei bacteriene, durata tratamentului este de aproximativ 7-10 zile. Cu toate acestea, este important să programezi un consult de specialitate în cazul în care prezinți simptomele specifice, pentru ca doar un medic îți poate prescrie tratamentul optim.

Așadar, conjunctivita este o infecție oculară tratabilă, durata de vindecare depinzând de tipul ei. Pentru prevenție, se recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun cât mai des și evitarea atingerii ochiului afectat cu mâna murdară. Lenjeria și prosoapele de baie nu trebuie să fie împrumutate. De asemenea, purtătorii de lentile de contact ar trebui să aibă o igienă oculară cât mai temeinică, deoarece au un risc crescut de a dezvolta conjunctivită.

Sursa foto: Shutterstock.com. 

Despre autor | + posts

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.

Etichete:

PROGRAMARI