×
infosan-logo infosan-anmcs

A- A+

Corp străin în ochi: cauze, simptome şi prevenţie

decembrie 25, 2021 Dr. Andreea Ciubotaru

Un corp străin în ochi poate fi o particulă, un obiect mic sau orice altceva pătrunde în ochi din exterior. Poate fi vorba despre orice fel de lucru care nu aparţine de zona oculară, de la nisip în ochi şi până la cioburi de sticlă. Atunci când un corp străin pătrunde în ochi, acesta poate afecta corneea şi/sau conjunctiva.

Corneea este una dintre componentele ochiului şi anume partea transparentă a acestuia ce acoperă irisul, pupila şi camera anterioară a ochiului. Lumina trece prin ochi cu ajutorul corneei şi tot ea ajuta la focalizarea luminii pe retină.

Conjunctiva este mucoasa transparentă ce acoperă albul ochiului, dar şi dedesubtul pleoapelor.

Un corp străin în ochi ajunge, de obicei, în partea din faţă a acestuia şi nu există nicio posibilitate ca el să ajungă în spatele ochiului. Totuşi, el poate zgâria corneea, poate cauza infecţii sau afecţiuni oftalmologice.

Corp străin în ochi: cauze

ochi, iris, caprui, gene, sprancene, fata
Foarte multe obiecte şi corpuri străine pot intra în ochi în urma unor incidente ce au loc de-a lungul desfăşurării activităţilor de zi cu zi. Printre cele mai intalnite se numără:

Nisipul şi praful, cel mai adesea, intră în ochi din cauza vântului sau din cauza unor resturi ce nu sunt aruncate corespunzător. Obiectele ascuţite, precum particulele de metal sau cioburile de sticlă pot intra în ochi în urma unor accidente sau explozii. De obicei, cei mai periculoși corpi străini pentru ochiul uman sunt cei care pătrund în acesta la viteză ridicată.

Corpi străini în ochi: simptome

oftalmolog, aparat, medic, pacient, femei
Nisipul în ochi la copii sau praful în ochi sunt întâmplări destul de comune, iar o bună parte din simptomele unui corp străin în ochi au fost experimentate deja de foarte multe persoane. Atunci când îţi intră ceva în ochi, cel mai probabil vei avea simptome imediate precum:

Rareori se întâmplă ca un obiect să penetreze ochiul. De cele mai multe ori, obiectele ce reuşesc să penetreze ochiul sunt rezultatul unui impact cu viteză mare ce are loc în accidente, explozii sau alte evenimente violente. Atunci când un corp străin penetrează ochiul, denumirea sa este de obiect intraocular. Simptomele unui obiect intraocular includ apariţia sângelui şi a altor fluide la nivelul ochiului.

Corp străin în ochi: îngrijire şi tratament

control, instrument, medic, oftalmolog, pacient, femei
De câte ori nu te-ai întrebat “Ce să fac dacă mi-a intrat nisip în ochi?” sau de câte ori nu te-a deranjat peste măsură o geană ce a ajuns în ochi? Ei bine, există tratament pentru praf în ochi, nisip în ochi la bebeluşi sau adulţi, dar şi pentru alte tipuri de corpi străini în ochi. Cel mai important este să faci diferenţa între incidentele ce se pot trata acasă şi cele ce au nevoie de îngrijire medicală de urgenţă. Iată ce presupune îngrijirea şi tratamentul în cazul unor corpi străini în ochi:

Îngrijirea de urgenţă

Dacă ai un corp străin în ochi, diagnosticul prompt alături de un tratament adecvat vor ajuta la prevenirea infecţiilor şi a altor probleme oculare grave. Acest lucru este extrem de important în cazul obiectelor intraoculare sau în cazuri extreme.

Îndepărtarea unui obiect din ochi pe cont propriu poate cauza probleme grave la nivelul ochilor. Dacă experimentezi vreunul din simptomele de mai jos, atunci trebuie să primeşti de urgenţă îngrijiri medicale:

Corpul străin a intrat în ochi cu o viteză mare.În oricare din cazurile de mai sus, asistența medicală de urgenţă este obligatorie. De asemenea, până la primirea îngrijirii medicale, este important că rana sa nu se agraveze. Pentru a împiedica agravarea afecţiunii, poţi urma câţiva paşi:

Dacă următoarele simptome persistă chiar şi după eliminarea corpului străin din ochi, adresează-te din nou medicilor sau unităţii de primiri urgențe:

Consultul oftalmologic

Dacă simptomele tale nu sunt grave şi nu necesită îngrijire de urgenţă, însă rămân supărătoare şi creează disconfort, atunci este nevoie să apelezi cât mai urgent la consultații oftalmologice pentru adulţi sau consultații oftalmologice pentru copii, după caz. Iată ce simptome impun o programare cât mai rapidă:

În timpul consultului, medicul specialist poate face o serie de investigaţii şi teste oftalmologice. În general, examinarea include următorii paşi:

Îngrijirea acasă

Pentru problemele minore cauzate de un corp străin în ochi, există posibilitatea să îţi îngrijeşti ochiul acasă. Dacă suspectezi că ai un corp străin în ochi, următorii paşi sunt esenţiali:

Îngrijirea acasă poate include următoarele etape:

În cazul în care corpul străin din ochi se prezintă sub formă mai multor particule mici, precum nisipul sau praful, există remedii pentru praf în ochi şi pentru nisip pe care le poţi încerca acasă:

Prevenţia în cazul unui corp străin în ochi

ochi, iris, caprui, pupila
Un corp străin în ochi este un accident ce se poate întâmpla în timpul activităţilor zilnice, ceea ce înseamnă că de multe ori evitarea sau prevenţia sunt dificile. Desigur, anumite activităţi sau tipuri de muncă implică o predispoziţie mai mare către astfel de probleme. Pentru a evita probleme precum praf de ciment în ochi, particule ale materialelor de construcţii sau materialelor periculoase în ochi, cea mai bună soluţie este folosirea ochelarilor de protecţie. Aceştia sunt esenţiali dacă munceşti în construcţii, dacă munceşti cu substanţe chimice periculoase sau în medii unde particulele de materiale sunt comune. De asemenea, pentru a evita cele mai des întâlnite probleme cu un corp străin în ochi, precum nisipul sau praful poţi lua câteva măsuri suplimentare de protecţie:

În general, problemele cauzate de un corp străin în ochi nu necesită asistenţă medicală de urgenţă, însă trebuie să acorzi atenţie simptomelor, pentru a şti când este necesar să te adresezi unui specialist. Dacă simptomele precum disconfort ocular, durere, clipit des, vedere înceţoşată sau lăcrimare frecvenţă a ochilor persista, atunci adresează-te de urgenţă unui medic. În cazul unor astfel de simptome în urma unui corp străin în ochi, cu cât primeşti mai repede asistență medicală, cu atât scad şansele de a suferi leziuni permanente sau de afectare a vederii pe termen lung.

Sursa foto: Pixabay.com.

Despre autor | + posts

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.

PROGRAMARI