A- A+
De ce cresc dioptriile lentilelor de la o vizită medicală la alta? Creșterea dioptriilor poate fi generată de stilul de viață al pacientului sau de anumite boli oculare ce pot fi ținute sub control. În cazul copiilor, schimbarea frecventă a ochelarilor de vedere poate face parte din procesul de creștere. Chiar și alegerea unor lentile sau ochelari de vedere necorespunzători poate accelera creșterea dioptriilor.
Cuprins
Copiii care se nasc cu miopie, cel mai probabil își moștenesc cel puțin unul dintre părinți, iar dioptriile continuă să crească odată cu vârsta. De ce cresc dioptriile? Cauzele care stau la baza acestei anomalii oculare sunt multiple. De exemplu, contracția excesivă și prelungită a mușchiului ciliar din cauza solicitării de aproape de vederii (citit, lucrat la laptop, etc.) sau diverse boli precum: keratoconus, miopia malignă degenerativă, diabet, cataractă, keratoglobus, ectazii corneene.
⦁ Cataracta
Cataracta apare odată cu înaintarea în vârstă sau poate fi efectul unei traume, a expunerii la radiații, ori să apară de la naștere, în primii ani de viață sau în urma unei operații la ochi. Sensibilitatea la lumină, vederea încețoșată, apariția unui halou în jurul surselor de lumină și nevoia de a purta lentile tot mai puternice pentru citit sau alte activități sunt indicii care anunță instalarea unei forme de cataractă.
⦁ Keratoconus
Keratoconusul implică subțierea corneei și apariția neregularităților pe suprafața acesteia. Keratoconusul atacă unul din ochi, apoi și pe celălalt, unul fiind mai grav afectat decât celălalt. Afecțiunea are următoarele simptome: scăderea acuității vizuale, vedere neclară, apariția dioptriilor cilindru, sensibilitatea ochilor la surse de lumină, roșeață oculară, senzații de durere și chiar orbire, când se impune un transplant de cornee.
⦁ Diabet
Când o persoană este diagnosticată cu diabet zaharat este important ca aceasta să facă și un consult oftalmologic, minim o dată pe an, în funcțiile de concluziile consultului inițial. Pe lângă examenul oftalmologic anual, menținerea glicemiei în parametrii normali poate preveni orbirea. Cu cât crește gradul glucozei în sânge, cu atât se mărește și glucoza din interiorul ochilor. Riscul afecțiunilor oculare se mărește în cazul diabetului zaharat de tip 1 și cu cât durata bolii și nivelul glicemiei sunt mai ridicate.
⦁ Ectazii corneene
Afecțiunea apare ca urmare a unor neregularități intracorneene care generează tulburări de vedere. Presiunea intraoculară constantă afectează structura corneei, iar pacientul va întâmpină erori de refracție cu caracter progresiv.
⦁ Miopia
Miopia reprezintă o anomalie oculară, un viciu de refracție și care poate să apară încă de la momentul nașterii, ori se întâmplă la vârsta pubertății și continuă să crească în timp. Pentru a capta imaginea, miopii tind să strângă din ochi forțându-l să vadă mai clar, strâng pleoapele și se freacă la ochi, ori au tendința de a sta cât mai aproape de televizor sau laptop. Miopul acuză senzații de oboseală oculară, cefalee, amețeli, fotofobie și chiar dificultăți de vedere noaptea, spre exemplu în timpul șofatului.
De cresc dioptriile la copii? Copiii pot avea nevoie de ochelari din varii motivele, unele diferite față de cele ale adulților. Sistemul vizual al copiilor se află într-un continuu proces de creștere și dezvoltare, astfel că, în primii 5-6 ani, ochelarii pot fi garanția unei vederi clare pe tot parcursul anilor.
Creșterea dioptriilor la copii are drept cauză frecventă ereditatea. Creșterea dioptriilor la copii este favorizată și de stilul de viață care implică obiceiuri precum: cititul în exces, ținerea unei cărți prea aproape de ochi, folosirea ochilor pentru activități detaliate, jocurile pe tabletă sau telefon.
Încetinirea progresiei miopiei este posibilă prin purtarea ochelarilor, folosirea picăturilor oftalmice cu atropină pentru relaxarea ochiului, sau printr-un consult oftalmologic pentru copii, de la vârsta de 6 luni, 3 ani și înainte de a merge la școală.
Dacă am lămurit cauzele care provoacă accelerarea dioptriilor în rândul copiilor, atunci mai rămâne să aflăm de ce cresc dioptriile la adulți, în special pentru cei care nu suferă de alte afecțiuni sau care nu s-au confruntat în copilărie cu probleme oculare. Prin înaintarea în vârstă, imaginea nu se mai formează pe suprafața retinei, ci în spate ori chiar în fața ei.
Purtarea inconstantă a ochelarilor nu duce la creșterea dioptriilor, contrar zvonurilor. Miopia de până la -3 (numită și miopie mică) crește extrem de lent. Miopia medie (-3 și -6), se dezvoltă odată cu creșterea copilului în înălțime și se stabilizează la vârsta adolescenței. Miopia forte (- 6) crește odată cu vârsta și implică leziuni la nivelul fundului de ochi. Creșterea dioptriilor nu poate fi oprită nici prin alimentație, nici prin vitamine și nici prin purtarea lentilelor de contact sau a ochelarilor de vedere. Operația cu laser nu face ca vederea să devină impecabilă, ci mai mult are rolul de a scuti pacientul de purtarea ochelarilor pe viitor.
Metodele de reducere a procesului de creștere a dioptriilor trebuie alese corespunzător particularităților anatomice ale ochiului, istoricul medical al pacientului, de preferințele și bugetul acestuia.
⦁ Protejarea de efort și șocuri
Medicii recomandă evitarea eforturilor fizice intense și orice altceva i-ar putea expune pe pacienți lovirilor la nivelul capului, întrucât există pericolul dezlipirii de retină. Acest risc devine tot mai mare cu cât înaintăm în vârstă. De exemplu, femeile cu peste – 3 dioptrii primesc recomandarea din partea medicului de a opta pentru naștere prin cezariană în locul celei naturale. Indicația pentru cezariană rămâne valabilă chiar dacă pacienta a fost operată de miopie înainte de naștere. Sensibilitatea ridicată a retinei a rămas în continuare în urma operației, deoarece în acest proces medical s-a intervenit doar asupra corneei.
⦁ Purtarea lentilelor de contact/ochelarilor de vedere
Lentilele de contact cu dioptrii sunt de două tipuri: port ocazional sau permanent. Lentilele cu utilizare zilnică se scot seara, înainte de culcare.
Lentilele de noapte sunt cele care se așază pe ochi înainte de culcare și se scot dimineața. În timpul somnului, lentila aplatizează corneea, modificând forma acesteia, iar persoana nu mai este nevoită să apeleze la ochelari pe timpul zilei. Lentilele cu purtare pe timpul nopții pot fi purtate și de către copii, având avantajul de încetinire a progresiei miopiei.
⦁ Tratamentul cu atropină
Soluția cu atropină are o concentrație de de până la 1% (chiar 0,1% în cazul copiilor), deci efectele adverse sunt aproape de zero. În general eficiența tratamentului rezultă prin încetinirea progresiei dioptriilor cu 50-60%, indiferent de dioptrie, dar și în funcție de capacitatea pacientului de a răspunde la acest tratament.
Este important să consulți medicul oftalmolog în mod regulat pentru a stabili un diagnostic corect și pentru a primi un tratament adecvat.
Sursa foto: pixabay.com.
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.