×
infosan-logo infosan-anmcs

A- A+

Dr. Andreea Ciubotaru: 20% din copiii cu sindrom Down au strabism

aprilie 27, 2020 Dr. Andreea Ciubotaru

Sindromul Down este o afecţiune congenitală ce afectează 1 din 700 de bebeluşi născuţi anual, la nivel mondial.

Mai exact, sindromul Down este o tulburare genetică determinată de diviziunea anormală a celulelor, ceea ce rezultă în copierea parțială sau peste medie a cromozomului 21.

Încă din 1866, Down a observat că la aceşti copii “ochii sunt plasaţi oblic, unghiul intern al ochilor fiind la mare distanţă unul de celălalt”. De asemenea, fanta palpebrală – deschiderea între pleoape) este foarte îngustă la aceștia.

Asociate acestor caracteristici oculare externe, există alte numeroase manifestări oculare la persoanele cu sindrom Down. Toate aceste modificări apărând cu o frecvenţă mai mare la copiii cu această anomalie cromozomială comparativ cu cei care nu o au, ne-a spus dr. Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Infosan.

Principalele anomaliile oculare întâlnite la copiii cu sindromul Down sunt:

Strabismul prezent la peste 20% din micuții cu sindrom Down

Dr. Andreea Ciubotaru spune și că aproximativ 20% din copiii cu sindrom Down au strabism, definit ca o lipsă de paralelism a ochilor. Fuga ochilor poate fi iniţial intermitentă sau poate apărea constant.

În unele cazuri, ochii  pot fugi alternant: când cel drept, când cel stâng, situaţie în care presupunem că vederea ambilor ochi este egală. În alte cazuri însă, constatăm deviaţia doar a unui singur ochi şi atunci suspicionăm ambliopia (ochiul leneş). Atunci când fuge predominant un ochi, creierul copilului înlătură în timp imaginea ochiului respectiv şi vederea scade, apărând ambliopia (ochiul se leneveşte), ne-a explicat dr. Andreea Ciubotaru.

Specialista în oftalmopediatrie ne-a spus și că mulţi copii dezvoltă strabism pentru că au vicii de refracţie (dioptrii mari) şi au nevoie de ochelari. Astfel, strabismul convergent (deviaţia spre nas o ochiului) apare la copiii cu hipermetropie (care nu văd mai ales la aproape), în timp ce strabismul divergent (deviaţia spre ureche a ochiului) apare predominant la copiii cu miopie (care nu văd la distanţă).

Examinarea copilului cu strabism este un examen complex

Acestă examinare necesită răbdare şi abiliăţi speciale, mai ales dacă cooperarea micului pacient nu este optimă. Trebuie să determinăm nevoia de ochelari şi să verificăm dacă ochii sunt sănătoşi (obligatoriu examinăm fundul de ochi) şi toate aceste lucruri presupun administrarea de picături. Dacă în cursul examinării noastre am detectat ambliopia, recomandăm părinţilor să acopere ochiul bun, pentru a-l reeduca pe cel slab să vadă. Programul de ocluzie (acoperirea unui ochi, un anumit număr de ore pe zi) se face doar la recomandarea medicului şi sub strictă supraveghere medicală, ne-a mai spus medicul.

În concluzie, dacă strabismul nu s-a corectat prin purtarea ochelarilor şi ocluzie, este recoamandată intervenţia chirurgicală pentru strabism, care are şi ea indicaţii speciale. Spitalul de Oftalmologie Infosan este Centru de Excelență în chirurgia strabismului.

Despre autor | + posts

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.

Etichete:

PROGRAMARI