A- A+
Endoftalmita este cauzată de obicei de o infecție, fiind o afecțiune inflamatorie a cavităților intraoculare. Această boală poate rezulta din diverse motive, cum ar fi în urma unei intervenții chirurgicale oculare sau a unui traumatism penetrant. Însă, oricare ar fi cauzele, endoftalmia necesită un diagnostic precoce și un tratament urgent, stabilit de către medicul specialist. În funcție de infecțiozitate, modul de pătrundere a agentului patogen și în funcție de tipul acestuia, endoftalmita poate fi de mai multe feluri, iar cauzele variază de la cele postoperatorii la cele posttraumatice. Descoperă în articolul următor mai multe informații despre această afecțiune și simptomele ei, despre factorii de risc, precum și despre metodele de prevenire și de tratament posibile.
Cuprins
Endoftalmita este o inflamație oculară destul de rară, dar formele sale sunt severe din cauza infecției localizate la nivelul cavității intraoculare. Aceasta poate duce la pierderea ireversibilă a vederii dacă nu este tratată corespunzător și la timp. Endoftalmita reprezintă o urgență medicală deoarece țesuturile intraoculare sunt foarte delicate și tratamentul neadecvat poate duce la orbire, durere oculară și chiar la pierderea globului ocular.
Cele mai multe cazuri de endoftalmită sunt exogene, rezultând din inocularea de organisme dintr-o sursă externă sau de pe suprafața oculară. Printre exemple se pot enumera cazurile apărute în urma intervențiilor chirurgicale oculare sau a unor traumatisme oculare penetrante. Descoperă în cele ce urmează ce este mai exact endoftalmita, care sunt factorii de risc și ce simptome prezintă această boală.
În mod normal, mediul ocular are capacitatea de a forma o barieră oftalmică de protecție împotriva organismelor invazive. Dar, atunci când această barieră este dereglată din diverse motive, bacteriile pătrund mult mai ușor în globul ocular. Dezvoltarea endoftalmitei depinde și de alți factori precum imunitatea pacientului, virulența bacteriilor sau tipul de inoculare bacteriană. Uneori, această boală poate fi influențată și de alte afecțiuni precum diabet, endocardită, tumoră malignă sau de administrarea de lungă durată a preparatelor imunosupresive și de folosirea îndelungată a cateterelor intravenoase.
Endoftalmita este o infecție severă care apare în interiorul ochiului și este cauzată, de obicei, de o infecție bacteriană sau fungică. Această boală este destul de rară dar, în cazul în care apare, reprezintă o urgență medicală deoarece în tot acest proces inflamator pot fi implicate și alte țesuturi oculare adiacente responsabile cu vederea, cum ar fi coroida, retina sau corneea.
Endoftalmia este de mai multe tipuri și se clasifică în funcție de:
În funcție de calea de transmitere a infecției, endoftalmia poate fi endogenă sau exogenă. Cea exogenă apare atunci când infecțiile pătrund în ochi în urma unei intervenții chirurgicale intraoculare, a unei traume penetrante sau a unei răspândiri din țesuturile adiacente. Endoftalmita endogenă este mult mai rară și apare atunci când infecțiile se răspândesc hematogen în ochi dintr-un focar de infecție îndepărtat. De regulă, responsabile pentru acest tip de endoftalmită se numără bacteriile gram-negative și ciupercile. Ambele categorii conduc la inflamație oculară și pot duce la o potențială pierdere vizuală.
Așadar, endoftalmita exogenă înseamnă că infecția pătrunde în ochi printr-o sursă exterioară, iar cea endogenă presupune răspândirea infecției în ochi dintr-o altă parte a corpului.
Cauzele endoftalmitei exogene pot fi de mai multe feluri:
Prin urmare, endoftalmita exogenă poate fi de mai multe feluri:
Cauzele endoftalmitei endogene sunt asociate cu apariția unor factori de risc, ce pot cauza pătrunderea microorganismelor în sistemul sanguin.
Traumatismul ocular penetrant este o cauză majoră a endoftalmitei exogene prin retenția intraoculară a corpurilor străine (bucăți de metal, lemn sau sticlă). Aceste traumatisme au un risc crescut de infecție și din cauza condițiilor nesterile în care pot avea loc. De asemenea, procedurile chirurgicale care afectează integritatea globului ocular pot avea un anumit risc de a produce endoftalmită exogenă, dar cazurile sunt destul de rare.
După infecție, evoluția unei astfel de boli poate fi fulminantă, cu apariție în decurs de una până la patru zile, acută, în 5-7 zile, sau cronică, de la două săptămâni până la câteva luni. Simptomele apar destul de rapid după o intervenție chirurgicală sau după un traumatism ocular.
Principalele simptome ale endoftalmitei sunt:
În cazul în care apare oricare dintre aceste simptome, este recomandat să consulți un medic în vederea unei consultații de oftalmologie pentru adulți. Cu cât este tratată mai repede endoftalmita, cu atât este mai puțin probabil să provoace probleme de vedere.
Endoftalmita postoperatorie este o complicație destul de rară a unei intervenții chirurgicale oculare, cum ar fi chirurgia cataractei, chirurgia glaucomului sau vitrectomia. Apariția ei este asociată cu faptul că tehnicile chirurgicale pot facilita accesul microorganismelor în mediul intraocular. Operația de cataractă este cea mai frecventă la nivel mondial, de aceea poate fi o cauză a declanșării a acestei boli.
Endoftalmita postoperatorie este o inflamație severă cauzată de accesul organismelor microbiene în ochi, fie din flora conjunctivală a pacientului, fie din instrumente contaminate. Deși majoritatea cazurilor apar în termen de 6 săptămâni de la operație, infecțiile cauzate de organisme cu creștere lentă pot apărea uneori la luni sau la ani după procedură.
Principalele cauze ale endoftalmitei postoperatorii includ stafilococi, streptococi, Enterococcus faecalis și alți agenți patogeni care pot duce la pierderea vederii. Flora bacteriană externă poate fi și ea o cauză a apariției acestei boli din cauza pătrunderii bacteriilor în mediul ocular prin intermediul plăgii chirurgicale. Astfel, microorganismele care se află pe pleoape sau gene pot fi introduse intraocular în timpul unei operații la nivelul ochilor. Dezvoltarea endoftalmiei depinde însă și de vârsta și de imunitatea organismului pacientului și de durata și calitatea tratamentului indicat.
Principalii factori de risc în endoftalmita postoperatorie sunt:
Endoftalmita acută postoperatorie apare la scurt timp după o intervenție chirurgicală oculară iar simptomele inițiale progresează rapid, incluzând durere, ochi roșu, secreție oculară și scăderea funcției vizuale. Dintre toate tipurile existente, această formă este cea mai frecvent întâlnită.
Persoanele cu endoftalmită bacteriană prezintă, de regulă, un debut acut al simptomelor, cu pierderea vederii și dureri oculare. Această afecțiune poate pune în pericol vederea și trebuie tratată ca o urgență medicală. Rezultatul clinic va depinde nu doar de virulența agentului patogen infectant, ci și de rapiditatea cu care se inițiază un tratament corespunzător.
Așadar, fiind o urgență oftalmologică majoră, endoftalmita necesită o diagnosticare rapidă și un tratament corect. Printre metodele de tratare se numără antibioticele intraoculare sau orale și antiinflamatoarele, iar în cazurile de infecție severă, tratamentul va fi unul mult mai agresiv. Iată mai exact care sunt abordările terapeutice în caz de endoftalmită și cum se poate diagnostica și preveni această boală.
Pacienții cu endoftalmită pot prezenta simptome ușoare precum ochi roșu, dureros, cu fotofobie și vedere redusă. Alte semne includ durerea oculară, uneori severă, acuitate vizuală scăzută, pleoape umflate, lăcrimare excesivă și ochi lipiți.
Pentru diagnosticarea endoftalmiei, medicul va examina ochiul și va efectua teste de vedere. De asemenea, acesta va pune întrebări despre istoricul medical sau despre o eventuală intervenție chirurgicală oculară recentă. În cazul unui traumatism, specialistul ar putea solicita și o ecografie oculară pentru a identifica corpul străin rămas în ochi. Pentru depistarea unor infecții se pot preleva diferite teste din fluidul ocular. În urma acestor rezultate obținute, medicul poate pune un diagnostic corect și poate recomanda tratamentul adecvat.
Pentru prevenirea acestei boli, este important să respecți cu strictețe recomandările postoperatorii ale medicului. Igiena este esențială, la fel și tratamentul prescris la domiciliu. De asemenea, o metodă de prevenire în cazul endoftalmiei provocate de traumatisme este purtarea ochelarilor de protecție atunci când desfășori activități cu risc crescut de accidentare la nivelul ochilor.
După o intervenție chirurgicală oculară, pacienții trebuie monitorizați îndeaproape pentru a detecta semnele timpurii de endoftalmită și apariția de complicații în perioada postoperatorie. În cazul în care această afecțiune apare, diagnosticul trebuie să fie prompt, iar tratamentul trebuie inițiat cât mai curând posibil.
Endoftalmita acută reprezintă o urgență medicală și necesită tratament imediat. Vitrectomia este eficientă atunci când este efectuată în cel mult două ore de la diagnosticare. De obicei, această procedură se face sub anestezie generală, fiind destul de dureroasă și dificilă pentru pacienți.
Antibioticele intravitreale sunt o altă metodă de tratare frecventă. De regulă, este necesară o combinație de antibiotice cu spectru larg de acțiune, eficiente împotriva bacteriilor Gram-pozitive și Gram-negative. Pe lângă acestea, pot fi utilizate și antibiotice sistemice, care se administrează în funcție de rezultatele obținute prin antibiogramă. Tratamentul cu antibiotice sistemice durează aproximativ 10 zile, iar în cazul endoftalmitei endogene trebuie căutată și sursa acesteia și tratată corespunzător.
În tratamentul endoftalmitei mai sunt utilizate și medicamentele antiinflamatorii.
În cazul acestei urgențe medicale, intervenția promptă contează foarte mult. Dacă este vorba de o formă acută, chiar și o mică întârziere de câteva ore poate duce la pierderea ireversibilă a vederii. Așadar, tratamentul trebuie inițiat de îndată ce se suspectează boala, uneori chiar înainte de a se pune un diagnostic definitiv.
Pentru o abordare terapeutică corectă, este important să se determine și gradul de răspândire al infecției. Pentru leziunile oculare limitate la coroide, tratamentul cu antibiotice sistemice sau antifungice și o monitorizare atentă reprezintă un bun început. Agresivitatea organismului cauzant al infecției este un factor important care dictează și agresivitatea tratamentului.
Endoftalmita este o inflamație severă a structurilor interne ale ochiului, fiind cauzată de o infecție exogenă sau endogenă cu microorganisme care se înmulțesc rapid. Aceasta apare cel mai frecvent după o intervenție chirurgicală intraoculară. De asemenea, poate fi o consecință a unui traumatism ocular penetrant sau a unei pătrunderi hematogene a microorganismelor. Cei mai frecvenți agenți patogeni sunt bacteriile, alături de ciuperci și, în cazuri mai rare, paraziți. Apariția și gravitatea endoftalmitei depind foarte mult de calea de infectare, de numărul și de rezistența bacteriilor patogene, precum și de imunitatea pacientului. Toate aceste lucruri pot ajuta la determinarea tratamentului corect și a tipului de antibiotic care trebuie urmat. Cu cât agenții care au provocat endoftalmita sunt mai virulenți, cu atât simptomele și semnele apar mai devreme. Astfel de tipuri au, din păcate, o evoluție nefastă în ceea ce privește funcția vizuală. Dar se pot obține și rezultate bune și o probabilitate mai mică de pierdere a vederii dacă se intervine prompt cu vitrectomie și injecții intravitreene de antibiotice.
Așadar, endoftalmita este o boală oculară rară și severă, care poate avea consecințe semnificative asupra vederii. Evaluarea amănunțită a simptomelor și a istoricului pacientului este esențială pentru o diagnosticare corectă. De asemenea, diagnosticul precoce și tratamentul adecvat cu terapie antimicrobiană sunt vitale pentru a se evita pierderea vederii sau alte efecte negative mai grave. Vitrectomia este și ea un adjuvant al antibioticelor și se recomandă în cazurile moderate de endoftalmită până la cele severe.
Sursa foto: pexels.com, unsplash.com.
Referințe:
https://www.researchgate.net/publication/316613240_Endophthalmitis/link/5a22b6510f7e9b71dd050ca7/download
https://www.healthline.com/health/endophthalmitis
https://www.dovepress.com/endophthalmitis-state-of-the-art-peer-reviewed-fulltext-article-OPTH
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5742968/
https://www.omicsonline.org/open-access/endophthalmitis-prevention-diagnostic-procedures-and-treatment-OMOA-1000108.php?aid=72604
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.