×
infosan-logo infosan-anmcs

A- A+

Entropionul – ce este, cum se manifestă și cum poate fi tratat?

noiembrie 9, 2022 Dr. Andreea Ciubotaru

 

Sănătatea trebuie să primeze, în orice situație. Însă, ce te faci în momentul în care te confrunți cu o problemă medicală care se află într-un stadiu avansat sau care se află la debut? Unele dintre problemele cu care te poți confrunta sunt afecțiuni de vedere sau afecțiuni ale ochilor. Ținând cont că ochiul este un organ foarte important, iar afecțiunile acestuia generează stări de disconfort, de multe ori accentuate, este preferabil ca ori de câte ori apar semnele de iritare sau de orice natură privind ochiul, să te adresezi medicilor specialiști. Printre afecțiunile ochiului se regăsește și entropionul. Este o problemă care apare la nivelul ochilor și care creează un disconfort general. De cele mai multe ori, această patologie apare la nivelul pleoapei inferioare. Această afecțiune se poate manifesta sub mai multe forme și, astfel, în funcție de tipul de entropion, medicul va ajuta pacientul să îi fie readusă forma ochiului la cea normală.

Din fericire, însă, există soluții pentru a scăpa de această afecțiune medicală care îți poate da foarte mari bătăi de cap. În cele ce urmează vei afla ce este entropionul, cum se manifestă, câte tipologii există, ce complicații ar putea provoca, dar și cum poți scăpa de disconfortul din zona ochilor.

Ce reprezintă entropionul, cum apare și cum se manifestă?

Ochi albastri

 

Entropionul este o afecțiune medicală care provoacă disconfort la nivelul ochilor. De cele mai multe ori, această afecțiune își face simțită prezența în zona pleoapei inferioare. În acest sens, corneea continuă să fie iritată de genele care sunt îndreptate spre interior. Potrivit descoperirilor medicale, această afecțiune este una genetică. Însă, de reținut faptul că afecțiunea este diferită față de situația în care genele se ondulează spre interiorul ochiului, situație cauzată de un pliu de piele suplimentar pe pleoapa inferioară. Acest lucru poartă numele de epiblefaron.

De asemenea, persoanele care suferă de entropion se confruntă și cu o durere și un disconfort continuu care, de cele mai multe ori, conduc spre crearea unei traume locale. În acest sens, se pot forma cicatrici la nivelul pleoapei sau chiar leziuni ale nervilor. În cazul confruntării cu această afecțiune, ambii ochi pot fi afectați. Iar, în momentul în care entropionul este prezent la ambii ochi, acest lucru poartă denumirea de entropion bilateral. În cele mai numeroase cazuri, afecțiunea apare la persoanele cu vârsta peste 60 de ani.

Însă, cum apare, de fapt, entropionul? Această afecțiune, care ar putea să lase traume adânci la nivelul globului ocular, care reprezintă răsucirea pleoapei spre interior, poate apărea din mai multe motive, depinzând de tipurile de entropion. De exemplu, poate apărea după scăderea tonicității mușchilor retractari din zona ochilor, care se numește slăbiciune musculară, în urma unor arsuri sau traume în zona pleoapelor sau chiar în urma fenomenului de agenezie, și anume faptul că zona respectivă nu prezintă o dezvoltare suficientă a țesutului. În plus, entropionul poate apărea și în urma creșterii tonusului muscular al ochiului. În codițiile în care îl depășește pe cel al mușchilor retractari, atunci există posibilitatea să se formeze, la nivelul pleoapei inferioare, acea răsucire spre interior care va cauza disconfort, durere și traume. De asemenea, de reținut faptul că orice persoană se poate confrunta cu această condiție medicală, fie adult, fie copil. Entropionul poate apărea și în urma unei infecții oculare, care poartă denumirea de trahom. Aceasta reprezintă, de fapt, o conjunctivită granuloasă, iar odată acutizată poate conduce spre orbire.

Înglodirea și durerea pe care le oferă entropionul pot fi, uneori, de nesuportat pentru un pacient. Această afecțiune a ochiului se manifestă prin apariția unei zone roșii și dureroase în dreptul pleoapei inferioare, iritație, o sensibilitate extrem de mare la lumină și chiar la vânt, usturime, lăcrimarea ochilor, dar și apariția unui surplus de piele în jurul ochiului și chiar o diminuare a vederii, mai ales în momentul în care se instalează trauma la nivelul globului ocular. În anumite cazuri poate apărea și o deformare a pleoapei. Din fericire, însă, există soluție pentru a scăpa de această problemă medicală.

Există și opusul entropionului, și anume ectropionul. În urma acestei afecțiuni medicale, pleoapa, care prezintă o eversiune anormală, expune corneea și conjunctivita.

 

Câte tipuri de entropion există și ce complicații ar putea provoca?

Medic oftalmolog care consulta o tanara

Potrivit studiilor medicale, există mai multe tipuri de entropion. Iar, fiecare dintre acestea poate provoca o serie de complicații care pot conduce chiar la orbire. Din fericire, există soluții pentru a putea scăpa de această afecțiune care poate apărea atât la adulți, cât și la copii, la orice vârstă. Iată ce tipuri de entropion există:

Acest tip de entropion apare odată cu vârsta, fiind și una dintre cele mai întâlnite forme a condiției medicale. Entropionul involutiv apare în momentul în care tonicitatea mușchilor este scăzută, iar mușchii retractori ai pleoapei inferioare sunt afectați. În acest mod, genele sunt îndreptate către globul ocular, iar, în timp, participă la deteriorarea ochiului. Pleoapele nu vor putea fi ținute într-o poziție normală.

O altă formă a entropionului este cel cicatricial. Această formă apare în urma unor trauma la nivelul ochilor, de cele mai multe ori din cauza unor arsuri palpebrale, traume sau a unor reacții provocate de medicamente. Entropionul poate fi provocat și de trahom, adică conjunctivită granuloasă severă, care va afecta vederea. Tarsul va avea un aspect curbat, iar persoana care va suferi de această problemă se va confrunta cu iritații. Pacienții care se confruntă cu entropionul cicatricial au senzație de usturime, lăcrimare în abundență și jenă la nivelul ochilor. De asemenea, sunt prezente și fotofobia și diminuarea vederii.

Afecțiunea numită entropion spastic acut se formează după inflamația oculară. În momentul în care mușchiul ocular se contractă în stare continuă, trece de retractarea pleoapei inferioare și răsucește marginea pleoapei spre interior. Mușchiul va prezenta iritații sub formă de conjunctivită, care reprezintă o inflamație a membrane conjunctivale, blefarită, care reprezintă o infecție acută sau cronică la nivelul marginilor palpebrale, dar și keratită, care este o inflamație a corneei. Entropionul spastic acut mai poate apărea și în urma diminuării suportului palpebral posterior. Cu alte cuvinte, dacă grăsimea retrooribitară și enoftalmia sunt diminuate, atunci poate apărea această anomalie a globului ocular, fiind plasat profund în orbită. Pacienții care se confruntă cu entropionul spastic au senzații de dureri la nivelul ochilor, fotofobie, lăcrimează excesiv, văd în ceață sau chiar au senzația de corp străin în ochi – așa cum se întâmplă și în cazul în care simți înglodirea la unul dintre ochi, când se întoarce o geană spre interior.

Persoanele care suferă de entropion congenital sunt rare, această afecțiune apărând în perioada de dezvoltare a pleoapelor. În acest sens, organismul matern poate intra în contact cu factori care pot influența negativ procesul de dezvoltare. Factorii pot fi de ordinal substanțelor toxice sau infecții virale. Cu alte cuvinte, o persoană poate suferi de entropion congenital încă de la naștere, putând fi recunoscute aplasia sau hipoplazia. De asemenea, entropionul congenital se manifestă prin roșeață la nivelul globului ocular, lăcrimare sau microftalmie, adică o micșorare a globului ocular. Totodată, entropionul congenital poate fi asociat și cu alte boli sau afecțiuni, precum sindromul de blefarofimoză, chisturile orbitale, microftalmie, ihtioză cunoscută și sub denumirea de „boala pielii uscate” sau chiar sindromul Down.

Pe lângă toate tipologiile enumerate anterior, există și entropionul bilateral. Acesta se manifestă la ambii ochi. De exemplu, blefarita este prezentă, de cele mai multe ori, la ambii ochi, putând fi cronică sau acută.

Mai mult decât atât, trebuie să reții faptul că această afecțiune medicală poate apărea și în urma unui tratament. De exemplu, poate fi sub forma unei reacții adverse la un unguent de uz oftalmologic, la persoanele care iau tratamentul glaucomului. În acest sens, conjunctivita este puternic afectată, vor apărea inflamații atât la pleoapă, cât și la tegument, lucru ce poate forma entropionul.

 

Cum poate fi tratat entropionul bilateral?

Consult oftalmologic

Entropionul bilateral se manifestă la ambii ochi, iar pacienții pot prezenta dureri oculare, hiperlacrimație, scurgeri oculare, diminuarea vederii, sensibilitate la lumină, dar și senzația de corp străin în interiorul ochiului. Această afecțiune se poate agrava la unii dintre pacienți, în condițiile în care nu consultă un doctor și nu primesc cea mai bună soluție care să-i ajute să scape de această problemă. Este important ca, în momentul în care te confrunți cu orice fel de problemă medicală, să te prezinți la un cabinet, cu medici specializați, pentru a putea primi tratament. Persoanele care au entropion se confruntă cu un disconfort general la nivelul ochilor, deoarece genele sunt îndreptate spre interior și degradează atât vederea, cât și mușchii ochiului. Globul ocular este afectat, iar unii dintre pacienți pot orbi din cauza acestui fapt. Există, însă, o soluție, pentru ca această problemă medicală să fie rezolvată.

Cea mai bună soluție ca, în momentul în care te confrunți cu această afecțiune, să consulți medicul oftalmolog. Programarea la o clinică de oftalmologie trebuie să fie prioritară, tocmai pentru a putea să stopezi degradarea globului ocular. Pe lângă consultațiile oftalmologice pe care le vei face, trebuie să iei în considerare faptul că, dacă suferi de entropion, va trebui să fii supus unei operații oftalmologice. În acest sens, pentru că apariția entropionului are cause diverse, și medicii specialiști îți vor recomanda cea mai utilă soluție, pentru a scăpa de afecțiune. De asemenea, în funcție de complexitatea operației oftalmologice, există pachete pentru pacienți pe care le pot accesa la clinică. Totodată, intervenția se poate face atât sub anestezie locală, cât și sub anestezie generală. De reținut faptul că medicul operator va stabili complexitatea cazului.

Tot în funcție de consultația medicală, doctorul va stabili dacă vei avea nevoie fie de tratament temporar, fie de unul permanent, adică chirurgical. Pleoapa pacientului va fi stabilită la poziția normală, de dinainte. Depinzând de tipul de entropion (involutiv, cicatricial sau congenital), se vor face suturi eversante, o scurtare a pleoapei, îndepărtarea tumorilor sau a cicatricilor și, de asemenea, se poate corecta laxitatea tendonului cantal medial. În cele mai multe cazuri, medicul va recomanda efectuarea unei operații chirurgicale.

Entropionul la copii se manifestă la fel ca și în cazul adulților și, la recomandarea medicului, se poate efectua o operație, în funcție de gravitatea problemei medicale și a tipului de entropion de care suferă. De multe ori, îndepărtarea țesutului și revenirea în poziție normală a părții respective se efectuează prin operație cu anestezie locală. De reținut faptul că această intervenție chirurgicală nu necesită internare în clinică. În timpul procedurii chirurgicale, medicul operator va îndepărta o parte din pleoapa inferioară, pentru a scăpa de problemele pe care le-a cauzat entropionul și pentru ca forma ochiului să revină la normal. Prin suturi, pliul palpebral se va fixa la placa tarsală.

În cazul în care pacientul se confruntă cu entropionul cicatricial, atunci medicul va efectua o excizie a țesutului cicatricial și îl va înlocui cu o grefă din piele. La alegerea medicului, grefa poate fi prelevată fie din spatele urechii, fie de la pleoapa superioară.

Medicul va stabili dacă entropionul va fi eliminat prin chirurgie. Există, într-adevăr, o categorie de pacienți care nu vor avea nevoie de o operație. Persoanele care suferă de entropion congenital nu au nevoie de o intervenție chirurgicală corectivă, pentru că există situații în care afecțiunea dispare în primele luni după naștere. Nu doar entropionul poate cauza și alte probleme la nivelul văzului, ci și xantelasma, ectropionul sau șalazionul.

După ce intervenția chirurgicală este finalizată, medicul va putea administra antiinflamatoare și antibiotice, pentru a nu exista pericolul apariției infecțiilor. În acest sens, pacientul care a trecut printr-o astfel de intervenție la nivelul ochilor poate primi din partea medicului un tratament medicamentos care include lacrimi artificiale, antibiotic, corticosteroizi, cinci unități de toxină botulinică sau chiar un chemoterapic sistemic, ultimul fiind recomandat pacientului care a suferit de entropion cicatricial.

De asemenea, se pot recomanda și comprese reci în zona unde a avut loc intervenția. Nu este recomandată luarea aspirinei, deoarece ar putea crește riscul de sângerare. Rari sunt pacienții care s-au confruntat cu recidive din acest punct de vedere.

Înainte de a avea loc intervenția chirurgicală, pacientul va fi anesteziat local și, ulterior, dacă este nevoie, poate primi un sedativ, pentru a-i reduce stresul din timpul intervenției. Este importantă și vârsta la care este făcută intervenția. După ce pacientul este operat, acesta va purta pentru cel puțin 24 de ore un pansament în jurul ochiului și va trebui să aplice un unguent pe bază de antibiotic sau corticosteroizi, după recomandarea doctorului. Tratamentul se va lua timp de o săptămână. În primele zile după intervenția chirurgicală, pacientul va simți un disconfort, însă, odată ce se va vindeca zona respectivă, senzația neplăcută va dispărea.

Entropionul, în general, nu poate fi prevenit, însă, în momentul în care o persoană se confruntă cu această afecțiune medicală, este important să o trateze din timp. Fie prin aplicarea unui tratament medicamentos, fie prin efectuarea unei operații chirurgicale, entropionul poate dispărea, pacientul reușind să scape și de durerile și traumele care i-au fost provocate la nivelul globului ocular.

Sănătatea trebuie să fie, întotdeauna, pe primul loc, indiferent de situație. Chiar și la cea mai mica anomalie care ar putea să apară în organism sau pe corp, este recomandat să faci o vizită medicului, în funcție de problema pe care o întâmpini. În plus, mai ales în momentele în care problemele de sănătate se pot răsfrânge și asupra funcționalității altor organe, trebuie să le previi din timp și să te programezi la medicii specialiști. O afecțiune tratată din timp nu îi va lăsa acesteia o portiță spre a degrada sănătatea organelor sau a țesuturilor.

Și cum vorba spune că este mai bine să previi, decât să tratezi, este indicat ca, periodic, să vizitezi medicul de familie sau medicii specialiști, atât pentru analize periodice de rutină, cât și pentru analize dedicate anumitor tipuri de afecțiuni, atunci când simptomatologia înclină către astfel de cazuri. Orice tip de afecțiune descoperită din timp va face ca tratarea și vindecarea să fie mult mai rapide, cu șanse mari de reușită și fără a provoca afecțiuni adiacente. De asemenea, este foarte indicat ca orice tip de afecțiune și, în mod special, afecțiunile cu impact major atât asupra organelor vitale, cât și asupra celor foarte importante, să nu fie tratate superficial sau după scenarii de rețete culese din surse neomologate. De aceea, este esențial să consultați medicii de specialitate ori de câte ori starea de sănătate o impune.

Atunci când ești nevoit să tratezi o afecțiune este indicat ca la medicul specialist să ajungi ca urmare a unei trimiteri de la medicul de familie, pentru a putea beneficia, în acest fel, de costuri reduse pentru tratament, asigurate prin Casa de Asigurări de Sănătate.

Sursă foto: Pexels.com

 

 

 

Despre autor | + posts

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.

PROGRAMARI