A- A+
Află tot ceea ce trebuie să știi despre glaucom, urmărind și videoclipul realizat cu doamna Dr. Marina Hasbei-Popa!
La fel ca alte organe, și ochii sunt supuși riscurilor de a dezvolta diverse afecțiuni. De la unele simple care au rezolvări rapide, până la unele mai serioase care pot presupune diverse intervenții și manevre, este de preferat ca atât adulții cât și copiii să meargă la controale regulate pentru a se asigura că au o vedere bună. Glaucomul este una dintre problemele oculare de care multe persoane se sperie atunci când sunt diagnosticate, însă atunci când este depistat la timp, acesta poate fi ținut sub control.
Glaucomul, ca definiție, presupune o afecțiune sau mai bine zis o degradare a nervului optic cauzată de diverse probleme ale ochiului. Acesta este principalul motiv pentru care adulții și copiii trebuie să își verifice regulat starea de sănătate a vederii.
Glaucomul reprezintă o patologie extrem de complexă, a punctat doamna Dr. Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmopediatru.
Mai jos este prezentat un ghid despre glaucomul la ochi, ce înseamnă acesta și cum se manifestă, precum și care sunt investigațiile oftalmologice recomandate pentru ca atât persoanele adulte, cât și copiii să le facă periodic pentru a preveni apariția să sau pentru a-l ține sub control în caz de diagnosticare.
Cuprins
Pentru multe persoane care se întreabă ce este glaucomul răspunsul este că aceasta este o afecțiune a ambilor ochi care duce la distrugerea nervului optic în timp.
Glaucomul înseamnă creșterea tensiunii intraoculare, lichidul nu mai este drenat în mod normal, pe căile lui naturale din ochi, se acumulează în ochi, duce la creșterea presiunii din ochi și, această presiune, are efecte negative asupra nervului optic, a precizat doamna Dr. Andreea Ciubotaru.
Sub acțiunea sa, fibrele nervului optic se degradează treptat până când persoana nediagnosticată cu glaucom începe să vadă din ce în ce mai puțin, câmpul vizual al acesteia începând să se restrângă, putând să se ajungă la orbire.
De multe ori glaucomul și cataracta sunt considerate foarte apropiate ca afecțiuni, însă între ele este o diferență foarte importantă: primul nu este reversibil, în timp ce cea de-a doua poate fi corectată prin intervenție chirurgicală.
Glaucomul nu are simptome evidente, astfel că prima și cea mai importantă metodă prin care poate fi diagnosticat este controlul regulat. Astfel, sunt recomandate consultațiile oftalmologice anuale sau ori de cate ori se simte nevoia.
Creșterea tensiunii intraoculare este un stadiu premergător glaucomului, a explicat doamna Dr. Andreea Ciubotaru.
Dar cum se manifestă glaucomul? Această afecțiune apare ca urmare a creșterii presiunii din ochi, astfel că lichidul sau umoarea apoasă care circula prin ochi este blocată creând o presiune care apasă pe fibrele nervului optic care nu mai pot transmite imaginea de pe retină către creier. Acest lucru duce la îngustarea vederii de la periferie, acesta fiind primul semn că ceva este în neregulă.
Chiar dacă este o afecțiune care apare în general la persoanele în vârstă, glaucomul poate apărea și la copii.
Este bine de reținut că glaucomul nu manifestă simptome clare în faze incipiente, de aceea este bine ca atât adulții, cât și copiii să fie atenți la tot ceea ce simt că este în neregulă cu vederea.
Glaucomul nu prezintă semne și simptome în prima fază. De fapt, acestea încep să se manifeste abia atunci când persoana care urmează a fi diagnosticată simte că vederea periferică nu mai este clară sau, mai bine spus, că i s-a îngustat vederea.
Printre simptomele glaucomului se numără:
În principal, creșterea tensiunii oculare este principala cauză a apariției glaucomului. De aceea măsurarea acesteia este un pas important în orice verificare oftalmologică de rutină.
Aceeași măsurătoare este indicată și în cazul consultațiilor oftalmologice pentru copii, deși cazurile de glaucom juvenil sunt mai rar întâlnite.
Odată diagnosticat, glaucomul trebuie ținut sub control, mai ales că deteriorările apărute înaintea diagnosticării nu sunt reversibile.
Există interdicții în cazul glaucomului? Această afecțiune este condiționată de o îngrijire corectă, conform instrucțiunilor medicului oftalmolog.
Atunci când simptomele glaucomului nu sunt evidente, însă afecțiunea a fost depistată, aceasta poate fi ținută sub control.
Printre interdicțiile care trebuie respectate în cazul glaucomului la ochi sunt:
Un aspect important în cazul glaucomului este tipul acestuia, iar pentru a putea fi diagnosticat corect, pacientul trebuie supus unor investigații oftalmologice, printre care:
În funcție de aceste investigații medicul va stabili tipul glaucomului, precum și dacă este cazul unei intervenții oftalmologice sau unei medicații corespunzătoare.
Pentru a diagnostica glaucomul la ochi este nevoie de o serie de investigații medicale, printre care consultația obișnuită și chiar anamneza pacientului este foarte importantă. Pe lângă acestea, se vor efectua și testele de vedere obișnuite pentru a stabili forma acestei afecțiuni.
Există câteva tipuri de glaucom, astfel că este important ca medicul să determine forma acestuia pentru a putea decide tratamentul. Acestea sunt:
În funcție de tipul acestuia, oftalmologul va stabili protocolul de tratament, fiind știut faptul că afecțiunea poate fi ținută sub control și nu vindecată. Așadar, este foarte important ca la primele simptome și semne de glaucom adultul să se prezinte la consult. Această conduită este recomandată și în cazul copiilor pe care părinții îi pot duce la consultații oftalmologice pediatrice.
După cum spune și numele, glaucomul congenital este cel ereditar, astfel că unii copii se nasc cu el. În astfel de cazuri, semnele și simptomele se instalează rapid, iar printre ele se numără următoarele:
În cazurile de glaucom la copii, intervenția rapidă poate ține afecțiunea sub control, astfel că riscul pierderii vederii este redus substanțial. Protocolul în astfel de cazuri presupune atât metode chirurgicale, cât și medicamentoase.
Pentru a putea fi depistat la timp, glaucomul juvenil congenital este strâns legat de afecțiunile oftalmologice ale părinților. Dacă aceștia din urmă sunt diagnosticați la timp, la naștere se pot observa rapid și semnele prezenței sale la nou-născut. Acesta este unul dintre cele mai importante motive a merge la controale regulate pentru a menține o stare optimă a sănătății vederii.
Pe lângă glaucomul congenital, există și alte tipuri ale acestuia, printre care cel cu unghi deschis sau îngust.
Cea mai comună formă a glaucomului la ochi este cea cu unghi deschis, aceasta fiind și una dintre cele mai periculoase, deoarece nu manifestă simptome sau semne decât destul de târziu. Acestea presupun pierderea parțială a vederii și se instalează la vârste mai înaintate. În aceste situații, presiunea intraoculară crește destul de mult ducând la deteriorarea nervului optic. Cu toate acestea, nu se cunosc în detaliu cauzele sale. De aceea, consultațiile regulate pot duce la diagnosticarea timpurie, așadar, și la stabilirea cursului tratamentului pentru încetinirea evoluției sale.
Un tip de glaucom cu unghi deschis este cel în care presiunea intraoculară se înscrie în parametri normali, astfel că acesta poate fi diagnosticat pe fondul eredității, dar și al hipotensiunii arteriale sau a altor afecțiuni ale inimii.
Un alt tip de glaucom este cel cu unghi îngust. În cazul acestor pacienți, unghiul de drenaj dintre iris și cornee este blocat, împiedicând circulația umorii apoase, ceea ce duce la creșterea presiunii intraoculare.
Glaucomul cu unghi îngust are două forme:
Adesea, glaucomul cu unghi închis acut este o urgență medicală care presupune o intervenție chirurgicală sau prin laser. Cel de-al doilea tip, însă, apare inițial cu dureri de cap de intensitate medie care persistă.
Ca manifestări, glaucomul cu unghi îngust acut poate induce stări de greață și vărsături, vederea în ceață și dureri de ochi foarte mari.
Glaucomul și cataracta sunt afecțiuni diferite, în care cea de-a doua este mai puțin periculoasă prin faptul că este reversibilă, însă prin controale regulate într-o clinică oftalmologică și prima poate fi ținută sub control. Cu toate acestea, este posibil ca cea de-a doua să provoace presiune intraoculară mare care să ducă la dezvoltarea glaucomului.
Din punct de vedere al instalării glaucomului la ochi, acesta poate fi primar sau secundar. În cazul primului, apariția nu este condiționată de alte probleme de sănătate, în timp ce cel de-al doilea poate avea drept cauze alte afecțiuni.
Glaucomul secundar poate fi împărțit la rândul lui în:
Acesta din urmă poate apărea atât la adulți, cât și la copii fiind asociat cu diverse traume, accidente sau lezări ale ochilor care duc la afectarea nervului optic.
Glaucomul secundar neovascular se manifestă prin apariția unor vase de sânge care obturează sistemul de drenaj al ochiului și este asociat, după cum îi spune și denumirea, cu afecțiuni ale inimii, dar și cu diabetul.
Glaucomul pigmentar se manifestă prin desprinderea irisului care se poziționează în așa fel încât blochează canalul de drenaj. Acesta apare ca urmare a altor afecțiuni ale ochiului, precum miopia severă. Tumorile la ochi pot cauza și ele această afecțiune.
Principalii factori sau cauze care favorizează apariția glaucomului sunt:
Diverse accidente care au rezultat în traume oculare trebuie investigate corespunzător, deoarece și ele pot duce la instalarea glaucomului. De asemenea, folosirea pentru perioade lungi a unor medicamente pe bază de corticosteroizi, precum picăturile de ochi, pot duce la instalarea acestei afecțiuni.
Având în vedere simptomele glaucomului, prezentarea la medic este recomandată de la primele semne. Acest lucru nu înseamnă neapărat diagnosticarea cu această afecțiune, însă pentru siguranță este bine ca ea să fie scoasă de pe lista de potențiale probleme de sănătate.
Pentru diagnosticare, medicul oftalmolog va face și anamneza pacientului, astfel încât să afle antecedentele medicale ale adultului și chiar copilului pe care îl consultă. Apoi, se vor face investigațiile care pot duce la un diagnostic concret.
Trebuie acordată atenție faptului că glaucomul poate fi și asimptomatic, de aceea controalele de rutină contează foarte mult în diagnosticarea acestuia. În acest fel, pacientul are avantajul de a putea începe tratamentul până începe deteriorarea fibrelor nervului optic.
Cu toate că glaucomul și cataracta sunt confundate în unele cazuri, este important de avut în vedere că cea de-a doua poate duce la apariția primului, astfel că și aceasta trebuie tratată, mai ales că este reversibilă.
În ceea ce privește tratamentul glaucomului, acesta poate fi medicamentos prin prescrierea unor picături de ochi care să ajute la drenarea fluidului apos sau administrarea unor inhibitori, dar și prin diverse intervenții, printre care:
Pe lângă acestea, medicul poate recomanda și schimbarea stilului de viață sau îmbunătățirea acestuia. Cu toate acestea, este bine de ținut cont că glaucomul nu este o afecțiune care poate fi vindecată, ci ținută sub control. De aceea este foarte important să fie diagnosticat la timp pentru a putea preveni degradarea nervului optic până la orbire.
Glaucomul este o afecțiune care nu dă semne la început, de aceea prevenția este una dintre cele mai bune moduri prin care se poate evita orbirea, principalul efect al său. Cu potențial de instalare atât la adulți, cât și la copii, există mai multe tipuri ale sale, iar pentru a-i determina exact forma se efectuează mai multe investigații în cadrul controalelor de rutină, dar și a celor care au dus pacientul la medic în urma simptomelor prezentate. Printre semnele sale, cele mai frecvente sunt durerea intensă de ochi, migrena și vederea încețoșată.
Glaucomul la ochi nu poate fi vindecat, însă poate fi ținut sub control prin medicamente, picături sau diverse intervenții chirurgicale sau cu laser, așadar, este bine să acționeze cât mai rapid pentru confortul pacienților.
Surse foto: Pexels.com, Unsplash.com
Surse:
https://www.nei.nih.gov/learn-about-eye-health/eye-conditions-and-diseases/glaucoma
https://glaucoma.org/learn-about-glaucoma/what-is-glaucoma/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/glaucoma/symptoms-causes/syc-20372839
https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/glaucom
https://www.aao.org/eye-health/diseases/what-is-glaucoma
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.