×

Spitalul de Oftalmologie Infosan se redeschide pentru a-i ajuta pe pacienții ale căror tratamente și intervenții chirurgicale nu pot fi amânate. Am deschis o linie de de consultații, zilnic (luni-vineri) între orele 10.00-16.00.

Printre afecțiunile ce necesită consultație urgentă sau care nu pot fi programate ulterior se regăsesc: glaucomul, retinopatia diabetică, afecțiunile infecțioase și inflamatorii ale globului ocular și anexelor (conjunctivite, keratite, uveite, nevrite, alergii, celulita orbitară, obstrucții de căi lacrimale), hemoragii oculare și perioculare, ocluzii vasculare retiniene, plăgi, traumatisme, corpi străini oculari, decolare de retină, edem macular, deviații oculare, cataracta congenitală, afecțiunile oculare ale sugarului sau copilului mic, și altele.

Vor fi consultați toți pacienții care prezintă semne și simptome ce pot fi în spatele acestor afecțiuni: roșeață oculară sau perioculară, durere sau jenă oculară, lacrimare, secreții oculare, scăderea recentă a vederii, fluctuații ale vederii, modificarea câmpului vizual (îngustare, percepția de umbre/ flash-uri), cefalee, modificarea motilității oculare, vedere dublă, pupila albă, etc. Vor fi consultați sugarii și copii mici cu afecțiuni oftalmologice.

Nota de Informare privind consultațiile efectuate în Spitalul de Oftalmologie Infosan
in timpul pandemiei COVID-19

Nota de Informare privind prevenirea contaminării în Spitalul de Oftalmologie Infosan
in timpul pandemiei COVID-19

Aparatura

A- A+

În Spitalul de Oftalmologie Infosan a avut loc un program de achiziție de aparatură oftalmologică nouă, de ultimă generație.

Prin aceste achiziții s-a urmărit alinierea la performanțele chirurgicale internaționale maxime, diminuarea riscurilor operatorii și a complicațiilor, creșterea gradului de confort al pacienților, extinderea plajei de investigații și a acurateții acestora.

Din dorința permanentă de a ține pasul cu cele mai noi progrese în oftalmologie, ECHIPA INFOSAN a achiziționat echipamente ultramoderne pentru electroretinogramă (ERG), electrooculograma (EOG) și potențiale evocate vizual (PEV) fiind cel mai performant echipament de acest tip din țară, pentru investigarea retinei și nervului optic la copii și adulți.

Pentru siguranța și confortul dumneavoastră Spitalul de Oftalmologie Infosan a cumpărat un aparat nou de anestezie, de ultima generație, de la cel mai prestigios producător mondial din domeniu -firma Draeger – Germania. Acesta este echipat și configurat pentru anestezia generală și monitorizarea nou-născuților, copiilor și a adulților, asigurând condiții de deplină siguranță pentru pacienți și confort operator maxim pentru echipa chirurgicală. Am achiziționat un nou OCT – Tomograf în coerentă optică – produs de firma Topcon S.U.A. Acesta este un echipament de înalta tehnologie, care permite obținerea unor imagini fidele ale structurilor globului ocular, de la cornee, iris și cristalin, până la straturile retinei și nervul optic. Investigația este complet neinvazivă și nu folosește raze X.

În momentul de față utilizăm echipamente ultraperformante:

– Microscop operator – Moeller Wedel, Germania
– Aparat de facoemulsificare, pentru chirurgia cataractei – Geuder, Germania
– Aparat anestezie – Draeger, Germania
– Defibrilator, Monitoare funcții vitale – Draeger, Germania
– Ecograf, Biometru, Pahimetru oftalmologic – Nidek, Japonia
– Autorefractometru, Keratometru, Tonometru non contact – Nidek, Japonia
– Topograf cornean – Topcon, S.U.A.
– Perimetru computerizat, pentru determinarea câmpului vizual – Optopol, Polonia
– OCT – Tomograf în coerentă optică – Topcon, S.U.A.
– Combină electrofiziologie (ERG,EOG,PEV) – Roland Consult, Germania
– Autorefractometru computerizat pentru sugari și copii – Plus Optix, Germania
– Biomicroscoape, Skiascoape, Oftalmoscoape – Topcon, S.U.A., Heine Optotechnik, Germania, IOR, România
– Combine oftalmologice – Topcon, S.U.A.
– Masă de operație oftalmologie – RQL, Cehia