A- A+
Strabismul, cunoscut și sub numele de ochi încrucișați, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei și poate să provoace chiar pierderea vederii. Aceasta nu poate fi tratată dacă nu se intervine în timp util.
Strabismul este o boală ce afectează aproximativ 7% din bebeluși și este definită printr-o poziție greșită, ocazională sau constantă, a ochilor. Poziția normală a ochilor sănătoși este paralelă, atunci când se privește în depărtare.
Această orientare și mobilitate este asigurată de mușchii oculomotori. Ei nu asigură numai poziția ochilor, ci și cooperarea și interacțiunea lor perfectă în timpul mișcărilor în toate direcțiile vizuale. Dacă oricare dintre acești mușchi nu funcționează corect, globul ocular va fi deviat în poziția opusă, iar aceasta asimetrie împiedică ochii din a coopera între ei.
Creierul încearcă să prevină viziunea dublă, motiv pentru care se întâmplă adesea, la copii, ca ochiul afectat să nu se mai dezvolte și ambliopia acestuia să nu mai corespundă, ceea ce nu mai poate oferi o viziune de calitate. În plus, față de disfuncția mușchilor oculomotori, mai poate fi prezentă și o eroare de refracție, cum ar fi miopia, hipermetropia sau astigmatismul.
Privirea încrucișată nu este cauzată doar de disfuncția mușchilor, ci și de anumite boli ale ochilor, precum afecțiuni ale retinei (inflamație, tumori) sau lentilei (cataractă congenitală). Un grup special este format din copiii cu boli neurologice, la care recuperarea are loc ca urmare a diagnosticului în sine (paralizie cerebrală sau alte boli ale sistemului nervos central).
Cuprins
De multe ori, poate fi complicat să stabilești dacă un copil are într-adevăr ochii încrucișați. Cuta mongoloidă de la nivelul nasului (epicantus), care apare, în general, în cazul popoarelor de sorginte asiatică, poate genera acest „diagnostic” eronat.
Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „pseudostrabism” și poate genera confuzie în rândul părinților, deși axele vizuale nu sunt deviate. Printre simptomele cele mai evidente ale strabismului la copii se întâlnesc: pierderea mișcărilor sincrone normale ale ochilor, strângerea acestora, mai ales în condiții ce nu o necesită, rotirea capului și /sau a feței într-o direcție și dezechilibru în mers.
Strabismul nu are adesea o cauză specifică, fiind, în cea mai mare parte, ereditar. Dacă unul dintre copii sau familia îl are, există o mare probabilitate ca cel mic să dezvolte și el această afecțiune.
Căderea de la înălțime, boala febrilă, convulsiile și nașterea prematură pot provoca, de asemenea, strabism. Traumatismele care provoacă pierderea vederii pot duce la dezalinierea ochilor după o anumită perioadă de timp. Dacă pierderea acuității vizuale are loc la o vârstă foarte fragedă, ochiul se deplasează medial (spre interior), iar dacă există o pierdere a vederii la vârste mai mari, ochiul se deplasează lateral, adică spre exterior.
Traumatismele, meningita, tumoarea sau hemoragia cerebrală, diabetul, hipertensiunea arterială și gușa pot provoca tulburări oculare, prin paralizarea nervilor optici. Unele boli nervoase, precum scleroza multiplă, pot genera, de asemenea, simptome ale strabismului.
În copilărie, atât strabismul, cât și alte cauze ale ambliopiei trebuie să fie verificate printr-o examinare oculară de rutină.
Dezvoltarea completă a vederii în copilărie se finalizează între 7 și 10 ani. Această perioadă este foarte importantă, deoarece orice situație care împiedică dezvoltarea unei vederi sănătoase (pleoapă căzută, dioptrii diferite, cataractă congenitală etc.) poate duce la ambliopie.
Cu cât strabismul este mai repede diagnosticat și corectat în mod optim, cu atât este mai bun răspunsul la tratament. Acuitatea vizuală nu crește în tratamentele efectuate după această perioadă de vârstă. 
Se recomandă ca fiecare copil să fie examinat pentru sănătatea ochilor înainte de vârsta de 6 luni, în mod regulat și din nou între 3 și 5 ani de către un medic pediatru, medic de familie sau oftalmolog.
Testarea vizuală de rutină pentru copiii mici include testarea pentru strabism, de obicei folosind reflexul luminos pentru sugari și testarea prin acoperirea ochilor, pentru copiii de vârstă preșcolară. Unii profesioniști din domeniul sănătății analizează problemele de vedere cu un aparat foto special, care face fotografii instantanee ale ochilor. Acestea pot indica strabismul sau alte probleme oculare, inclusiv miopie și cataractă.
Strabismul nu dispare niciodată de unul singur, în timp. Primul pas al corectării defectului este diagnosticul corect și alegerea metodei de tratament optime, în funcție de multe variabile, precum tipul de strabism, vârsta pacientului și acuitatea vizuală. Cu cât se începe tratarea pacientului mai devreme, cu atât este mai mare rata de succes.
Dacă hipermetropia este cauza identificată a strabismului, atunci este suficient doar portul de ochelari până la vârsta de cel puțin 18 ani. La astfel de pacienți, intervenția chirurgicală poate să nu fie benefică, ci chiar dăunătoare.
Pentru operație, este recomandat ca cel mic să nu depășească vârsta de 1,5-2 ani, dar dacă există o încrucișare la ambii ochi, aceasta poate fi amânată până la vârsta de 5-6 ani. Există un număr mare de tipuri de tratament chirurgical pentru strabism, care pot restabili mobilitatea globului ocular, chiar și cu pierderea completă a funcției unuia sau mai multor mușchi. 
În general, în acest domeniu al oftalmologiei, cazurile simple sunt destul de rare, dar un medic profesionist va putea întotdeauna să ajute pacientul.
Nu există un tratament laser real pentru strabism. Cu toate acestea, acesta poate fi efectuat pentru a elimina necesitatea ochelarilor la pacienții cu vârsta de peste 18 ani, care poartă ochelari și au ochii încrucișați.Tratamentul strabismului la copii este un proces îndelungat, care necesită multă răbdare și efort din partea micului pacient și a părinților săi. Scopul principal al tratamentului aici este restabilirea vederii binoculare. În acest scop, se aplică corecție prin intermediul unor ochelari prismatici speciali sau lentile de contact. Dacă opțiunile conservatoare nu funcționează timp de un an și jumătate până la doi ani, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală. Ruptura unui mușchi sau perforația peretelui ocular foarte subțire sunt complicațiile excepționale și imprevizibile legate de afecțiunile anatomice anormale, care pot necesita tratament chirurgical complementar. Pierderea funcțională a ochiului din cauza infecției sau inflamației, sângerării sau ocluziilor vasculare este foarte rară.
Există o concepție greșită, în rândul oamenilor, că defectul ochilor în copilărie se îmbunătățește în timp. Doar afecțiunea numită strabism fals poate să dispară odată cu creșterea copilului. Cu toate acestea, defectul la cei mici nu se rezolvă niciodată de la sine.
În astfel de cazuri, copilul trebuie să fie dus la oftalmolog pentru un diagnostic corect. Dacă există antecedente familiale de afecțiuni oculare, ar trebui să fii și mai prudent și să efectuezi un control de rutină la copilul cu vârsta de 1-2 ani. Este foarte important ca, indiferent de antecedente, fiecare copil să fie supus unei examinări regulate a ochilor, până la vârsta de 3 ani.
Strabismul congenital apare de la naștere sau se dezvoltă în primele șase luni de viață. În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de strabism apar deoarece acțiunile mușchilor ochiului nu sunt perfect echilibrate. Motivul pentru acest lucru nu este cunoscut. De cele mai multe ori, un ochi se rotește spre interior, iar aceasta se numește esotropie congenitală.
Acest tip de strabism poate fi ereditar, deși mulți copii cu esotropie congenitală nu au alți membri ai familiei afectați. În unele cazuri, ochiul se întoarce spre exterior, caz în care poate fi vorba de exotropie congenitală. Mai puțin frecvent, un strabism de cauză necunoscută poate duce la o deviere în sus sau în jos a ochiului.
Unii nou-născuți au un strabism intermitent ușor, care se reduce la vârsta de 2 luni și dispare până la 4 luni. Cu toate acestea, strabismul fix este de obicei permanent, cu excepția cazului în care este tratat. Astfel, un strabism observat la un nou-născut este probabil să se rezolve de la sine în primele luni de viață, dacă este intermitent. Dacă afecțiunea persistă sau se înrăutățește ulterior, este cazul să mergi cu bebelușul tău la un consult de specialitate.
Părinții pot observa ochii copilului lor rătăcind din când în când, în primele câteva luni de viață, mai ales atunci când micuțul este obosit. Acest lucru se întâmplă deoarece copilul încă învață să-și concentreze ochii și să-i miște împreună. Majoritatea bebelușilor depășesc însă acest impediment până la vârsta de 3 luni.
Este normal ca ochii unui nou-născut să rătăcească sau să devieze ocazional în primele câteva luni de viață, deci acest lucru nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare. În general, până când bebelușul atinge vârsta de 4-6 luni, privirea se îndreaptă de la sine. După această perioadă, dacă unul sau ambii ochi continuă să devieze medial, lateral, în sus sau în jos – chiar și ocazional – probabil se datorează strabismului.
Ochii se mișcă complet sincron până la 6-7 luni, însă chiar și la această vârstă pot exista caracteristici individuale care denotă un strabism fals. Acestea depind de dezvoltarea fetală, nașterea și starea psihomotorie a fiecărui copil în parte.
De asemenea, este posibil să existe și un alt motiv pentru strabismul fals la această vârstă. Oasele craniului sunt relativ mobile la copiii sub un an. De-a lungul timpului, acestea se poziționează la locul lor unul față de celălalt, ceea ce se datorează unei schimbări foarte rapide a aspectului fizic al copilului. Uneori, deplasarea oaselor craniului facial creează o senzație vizuală de strabism, din cauza asimetriei configurației și dimensiunii orbitei. Acesta este un fenomen fiziologic care, de obicei, trece odată cu vârsta, fără nicio intervenție.
Ar trebui să se facă distincția între strabismul patologic și așa-numitul strabism fiziologic, adică tendința de a converge globii oculari atunci când un obiect situat în apropiere este privit. Acest simptom dispare, cel târziu, între 9 și 12 luni. Dacă acesta persistă, însă, după vârsta de 1 an, este necesară un consult de specialitate la un medic oftalmolog.
Este important ca strabismul să fie diagnosticat la momentul potrivit. Se presupune că, până la vârsta de 6 luni, un copil poate avea un strabism fiziologic care trece de la sine. Dacă, pe de altă parte, situația nu este încă soluționată, trebuie să cauți cauza strabismului (aceasta poate fi, de exemplu, o deficiență a vederii sau o altă modificare în zona capului – motivele pot fi multe și foarte diferite).
Acest consult poate fi efectuat de un oftalmolog specializat în tratamentul strabismului. După examenul clinic, poți începe tratamentul prin diferite metode, precum acoperirea ochiului mai bun, exerciții fizice sau, dacă aceste proceduri nu funcționează, apelând, în cele din urmă, la operație. Toate acestea vizează cel mai bun antrenament posibil pentru a corecta deficitele de vedere.
În cazul strabismului, principala metodă de prevenire este o investigație sistematică a vederii de către un oftalmolog, pentru diagnosticarea la timp a bolii. De asemenea, este important să începi tratamentul, să respecți igiena ochilor și cantitatea de încărcare vizuală maximă. În cazul în care suspectezi ca micuțul tău este afectat de această boală, nu ezita să contactezi un medic oftalmolog pentru un consult de specialitate.
Surse foto: Pixabay.com, Shutterstock.com.
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.
Etichete: cauze strabism strabism bebe strabism la copil tratament strabism
