A- A+
”Urmărește obiectele din jurul ei, ne vede, aleargă după noi, ne vede chiar dacă suntem la distanță de ea”, ne-a spus cu lacrimi în ochi, Alina, mama ei.
Știu! Chiar știu că pare greu de crezut ca un părinte să rostească cu atâta bucurie aceste cuvinte care pentru alții par lucruri firești. Gesturi normale la un copil de 2 ani. Însă, pentru familia Karinei, lucrurile pe care cea mică, azi, le poate face, sunt un miracol.
Copila a fost diagnosticată de când era mică-mică cu cataractă congenitală bilaterală. Mai exact, copila nu vedea. Cursa pentru sănătatea ei a însemnat multe obstacole pentru tinerii părinți.
Cel mai greu le-a fost părinților să găsească un medic care să le și spună ce avea bebelușul lor.
”Karina a fost un copil prematur. A stat la incubator mult timp. Știam că este posibil să aibă ceva, mai ales că noi avem probleme oftalmologice în familie. La controlul de o lună de la externarea din spital, de exemplu, ni s-a spus că totul e perfect și că ochii ei nu au fost afectați. Ulterior, am mai mers și la alți medici oftalmologi, însă nimeni nu ne-a zis că ar avea ceva. Însă noi tot vedeam cum îi fuge ochișorul spre nas”, ne-a povestit mama Karinei.
Timp de 4 luni au tot mers oamenii din medic în medic. Și, în loc să fie liniștiți, după fiecare control oftalmologic, erau mai speriați. În inima lor știau că cea mică are o problemă. Sau mai multe!
”La 4 luni și jumătate de viață a Karinei, în octombrie 2019, norocul a ținut cu noi. Un medic ne-a îndrumat la Spitalul de Oftalmologie Infosan. Cumva trebuia să o vadă doamna dr. Andreea Ciubotaru. Și după un consult complet, am plecat cu două diagnostice: cataractă congenitală bilaterală și strabism”, ne-a mai spus Alina.
Lupta pentru vederea micuței abia acum începea. Însă erau mai liniștiți, fiindcă acum știau ce are copila.
Karina a fost operată la ambii ochi. Și acum, la un an de la stabilirea diagnosticului, copila vede. Strabismul l-a corectat cu ajutorul ochelarilor. Azi, micuța este sănătoasă și ca orice copil se bucură de tot ceea ce o înconjoară.
”Când am ajuns în spitalul Infosan am cunoscut un om minunat. Acest om este doamna doctor Andreea Ciubotaru. Dânsa ne-a dat speranță că cea mică va putea duce o viață normală. Dumnezeu lucrează prin oameni, Dumnezeu a vrut să o cunoaștem pe doamna doctor Ciubotaru care a făcut minuni pentru fetița noastră. Doamna doctor Ciubotaru este OM înainte de a fi un medic extraordinar. Fără dânsă, Karina nu ar fi avut șansa de a cunoaște frumusețea lumii în care trăim!”, a încheiat mama copilei.
Karina are aproape 2 ani și este astăzi o fetiță veselă și sănătoasă. Sănătatea i-a redat-o un medic. Un diagnostic corect face diferența dintre beznă și lumină!
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.
Etichete: cataractă congenitală copil dr. Andreea Ciubotru strabism