Ce este Retinopatia de prematuritate: cauze și manifestări
Diagnostic oftalmologic corect și complet pentru fiecare membru al familiei
Ce este retinopatia de prematuritate?
Retinopatia de prematuritate (ROP) este o boală oculară întâlnită la nou-născuții prematuri (la cei născuți mai devreme de 31 de săptămâni) și care se poate instala în primele 5 – 15 săptămâni de viață. Este o afecțiune proliferativă a vaselor de sânge care irigă retina, fiind caracteristică prematurilor cu greutate scăzută, de 2.000 – 2.500 de grame.
Boala constă în formarea de vase anormale pe retină și se instalează la ambii ochi, însă unul va fi mai afectat decât celălalt.
Retinopatia de prematuritate este o boală gravă, care poate duce la apariția altor afecțiuni oculare. De asemenea, poate provoca pierderea vederii.
Retinopatia de prematuritate – simptome și factori de risc
Retinopatia de prematuritate nu este însoțită de simptome în primele săptămâni de viață, iar de aceea, în cazul nou-născuților prematuri, se efectuează controlul ROP obligatoriu. Afecțiunea poate avea, însă anumite semne, mai târziu, printre care:
- mișcarea neobișnuită sau agitată a ochilor;
- imposibilitatea de a urmări un obiect;
- culoarea albă a pupilelor;
- greutatea în a recunoaște fețele cunoscute.
Printre factorii de risc ce pot duce la retinopatia de prematuritate sunt :
- administrarea de antihistaminice în timpul sarcinii;
- consumul de alcool și fumatul;
- expunerea la substanțe toxice în timpul sarcinii.
Acești factori sunt adesea asociați și cu nașterea prematură. Nu există modalități de a prezice dacă un nou-născut prematur va dezvolta sau nu acest tip de retinopatie, de aceea, consultul oftalmologic pediatric este necesar din primele săptămâni de viață.
Diagnosticarea retinopatiei de prematuritate
În cazul nou-născuților prematuri, prima consultație oftalmologică se face la vârsta de 4 săptămâni. Dacă nu se observă semne ale bolii, controlul se reia la 45 de săptămâni sau până în momentul în care are loc vascularizația retinei. În cele mai multe cazuri, controalele sunt stabilite de către medicul oftalmolog.
La Infosan, controalele se pot efectua în cadrul consultațiilor oftalmologice pentru copii de către medici specializați în oftalmologie pediatrica și cu echipamente moderne pentru confortul celor mici. În urma acestora, dacă se observă semne de ROP, se va recomanda supravegherea continuă, mai ales că afecțiunea poate regresa sau progresa spontan.
Dacă se observă simptome ale retinopatiei de prematuritate, tratamentul poate fi început imediat, astfel încât să se limiteze progresia ei.
Tratarea retinopatiei de prematuritate
Retinopatia de prematuritate are 5 stadii, iar în tratarea sau se va tine cont de ele. Astfel:
- în stadiile 1 și 2 se va monitoriza boala, deoarece provoacă mici leziuni la nivelul retinei care se pot opri spontan;
- în stadiul 3 există două metode de tratament: cea cu laser și crioterapia;
- în stadiile 4 și 5 se va interveni chirurgical.
Revenind la metodele de tratament:
- Laserul este folosit pentru a îndepărta zonele afectate de la periferia retinei, astfel încât să se păstreze zona centrală. Acesta are avantajul de a avea puține efecte secundare.
- Crioterapia constă în aplicarea unei sonde pe suprafața ochiului cu scopul de a îngheța și distruge vasele de sânge anormale de pe retină, oprind evoluția bolii.
Tratamentul chirurgical presupune eliminarea țesutului fibros anormal și aplicarea retinei.
Complicații ale retinopatiei de prematuritate
Prima și cea mai severă complicație a retinopatiei de prematuritate este dezlipirea retinei, care poate avea loc în copilărie. Aceasta poate fi parțială sau totală, cel de-al doilea tip putând să ducă la pierderea permanentă a vederii.
Lăsată netratată, retinopatia de prematuritate poate avea simptomele menționate mai sus, însă poate fi însoțită și de alte complicații. La vârste mai înaintate, copiii pot suferi de:
- miopie;
- ambliopie sau sindromul ochiului leneș;
- strabism;
- dezlipirea de retină.
Întârzierea luării măsurilor necesare în copilărie poate crește incidența apariției glaucomului odată cu înaintarea în vârstă. Pentru corectarea afecțiunilor precum miopia și a strabismului, Infosan oferă și servicii de optică medicală, inclusiv pentru cei mai mici pacienți care sunt, de multe ori, reticenți în a purta ochelari de vedere.
Pe lângă aceste complicații, scăderea acuității vizuale poate avea impact și asupra calității vieții, prin împiedicarea achiziției unor abilități și competențe atât la școală, cât și în societate. Așadar, diminuarea calității vieții este un aspect care trebuie avut în vedere în cazul acestei afecțiuni oculare.
Cu toate că retinopatia de prematuritate se poate vindeca de la sine odată cu creșterea copilului, tot sunt necesare măsuri observație permanentă. Pentru persoanele care au suferit de ROP, Infosan oferă consultații oftalmologice pentru adulți în cadrul cărora se poate ține sub control starea de sănătate a ochilor.
La Infosan, afecțiunile oftalmologice ale copiilor și adulților sunt tratate cu ajutorul medicilor specializați în diverse afecțiuni. Clinica pune la dispoziția pacienților de toate vârstele servicii moderne bazate pe echipamente de ultimă generație, astfel încât atât controalele, cât și intervențiile necesare să se efectueze cat mai confortabil.