Ambliopia nu este o afecțiune congenitală

Diagnostic oftalmologic corect și complet pentru fiecare membru al familiei

Ambliopia reprezintă o afecțiune care se instalează în copilărie și care se caracterizează prin acuitatea vizuală scăzută la unul dintre ochi, rar la ambii ochi, în ciuda corecției optice optime, cu ochelari. Astfel, o persoană cu ambliopie prezintă un ochi bun, ”dominant” și un ochi cu vedere mai scăzută, adică ”ochiul leneș”, așa cum și este cunoscută în limbaj popular ambliopia. 

Despre factorii favorizanți, semnele, screening-ul și tratamentul ambliopiei ne-a povestit dr. Raluca Troi, medic specialist oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Infosan.

Ambliopia nu este o afecțiune congenitală, aceasta se dobândește ca urmare a existenței a minimum unuia dintre factorii favorizanți. 

Este important să reținem că un copil nu se naște cu ambliopie. Aceasta se instalează progresiv prin neutralizarea unuia dintre ochi. Diagnosticată la timp, la o vârstă cât mai fragedă, poate fi prevenită și/sau tratată. Cu cât depistăm mai repede afecțiunea, cu atât succesul terapeutic va fi mai mare.

Iată care sunt principalii factori favorizanți:  

  • Situația în care există un viciu de refracție sau cu atât mai mult, când există o diferență de dioptrii între cei doi ochi, iar corecția optică nu se face la timp. În aceast caz, creierul va lucra preponderent cu ochiul care vede mai clar, iar celălalt ochi va deveni ”ochiul leneș”.
  • O altă situație este aceea când axele globilor oculari nu sunt paralele, așa cum se întâmplă la pacienții care au strabism. Dacă unul din ochi este deviat, înseamnă că acesta prezintă o fixație excentrică, anormală, factor ce este adjuvant în pierderea vederii binoculare normale. Consecința va fi neutralizarea treptată a ochiului deviat, la nivel cerebral, întrucât acesta periclitează funcționarea normală a sistemului vizual. Prin urmare, creierul va lucra preponderent cu ochiul bun.
  • Situația în care la bază este o cauză organică la nivel ocular. Mai exact, atunci când există un obstacol fizic, anatomic, ce împiedică trecerea luminii, așa cum este în cazul cataractei congenitale, deci cauze care compromit transparența mediilor oculare. Sau cauze organice ale polului posterior, în patologia retinei.  

Toate aceste cauze determină o stimulare insuficientă a retinei, care va genera ulterior un răspuns insuficient de la nivelul cortextului vizual. Astfel, singurul și cel mai important simptom al ambliopiei este scăderea vederii la unul din ochii, la vârsta copilăriei.

Screening – consult oftalmologic complet al copilului

  • Dacă mama observă elemente ce par a fi patologice, de exemplu pupila albă sau deviația unui ochi, atunci aceasta se va prezenta imediat cu cel mic la medicul oftalmopediatru. Altfel, controlul de rutină este bine să se facă până la vârsta de 2 ani.
  • În situația în care există antecedente în familie, copilul trebuie să ajungă la investigații cât mai repede.

În ce constă tratamentul:

Tratamentul ambliopiei este dificil, de lungă durată, iar metodele terapeutice sunt individualizate.

Este esențial ca pacientul să aibă o corecție optică optimă. De asemenea, trebuie ca cel mic să poarte ocluzor.  Mai mult, ocluzia ochiului normal este cel mai eficient tratament în ambliopie. 

Aici găsiți ocluzoarele pe care noi le recomandăm: https://www.glassframe.eu/accesorii

De ce este importantă ocluzia ochiului bun? Fiindcă numai în acest mod se poate realiza stimularea ochiului leneș, prin exerciții, deoarece acesta trebuie practic ”să lucreze”. Nu în ultimul rând, medicul oftalmolog trebuie să elimine cauzele organice prin intervenții chirurgicale specifice, așa cum este operația pentru cataractă congenitală.

De asemenea, trebuie să reținem că ambliopia nu se operează. Chirurgul va interveni chirurgical numai atunci când se urmărește cauza de bază. Cauza care în lipsa tratamentului poate să ducă la instalarea ambliopiei. 

Scris de:

Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.
Diagnosticăm și tratăm toată gama de afecțiuni oculare
La Spitalul de Oftalmologie Infosan, sănătatea ochilor tăi este prioritatea noastră. Echipa noastră de specialiști experimentați și dedicati este pregătită să te ajute să îți menții vederea clară și sănătoasă.

Articole recomandate