Cuprins
ToggleAveți probleme oftamologice ale nervului optic? Vă confruntați cu o dificultate a vederii pe care nu o puteți justifica și care a apărut brusc? Ei bine, în Spitalul de Oftalmologie Infosan există investigații speciale care pot ajuta medicul în diagnosticarea unor afecțiuni ale nervului optic.
Ce sunt potențialele evocate vizual?
Potențiale evocate vizuale (PEV) sunt o explorare pentru detectarea unor tulburări de conducere pe căile vizuale. Această investigație a sistemului vizual se realizează după expunerea la stimuli luminoși prin înregistrarea potențialelor evocate la nivel cerebral.
Ce boli pot fi detectate prin PEV?
- investigarea bolilor demielinizante (scleroza multiplă, neuromielita optică etc.)
- nevrite optice și a altor neuropatii optice.
Cât timp durează investigația?
Investigația durează în medie o oră. În cazul copiilor sau pacienților care nu colaborează timp poate crește.
Este dureros testul?
PEV ul este un examen nedureros, fără efecte secundare.
Cum ne pregătim pentru test?
- Dacă purtați ochelari, vă rugăm să îi aveți la dumneavoastră în ziua examinării.
- Toți pacienții trebuie să vină cu recomandarea medicală care indică testele care trebuie efectuate.
- Vă rugăm să aduceți investigațiile medicale efectuate anterior.
- În cazul doamnelor recomandăm să nu se folosească machiajul în ziua examinării, iar părul să fie prins.
Ce se întâmplă în timpul examinării?
- Pielea este curățată.
- În regiunea occipitală se aplică electrozi ce înregistrează activitatea cerebrală și analizează aspectul grafic obținut.
- Pacientul (adult/copii care cooperează) este expus unui stimul luminos în fața unui ecran cu aspect de tablă de șah la care pătrățelele își schimbă culoarea alternativ cu o frecvență predefinită. În cazul bebelușilor/pacientilor care nu colaborează/ pacienților cu probleme neurologice aceștia sunt expuși la un stimul luminos cu ajutorul unei lămpi – flash.
Ce reprezinta PEV – potențiale evocate vizual?
Testul reprezintă înregistrarea grafică a activității electrice din cortexul occipital (aria17) prin stimularea receptorului vizual (nervul optic și retină).
Stimulii folosiți sunt de două tipuri: flash luminos (lumina albă) și pattern stimul structurat în “tabla de șah“ cu bun contrast alb negru.
Cum alegem tipul de PEV pe care îl efectuăm?
Testele PEV – Pattern se adresează pacienților cu acuitate vizuală bună, care colaborează. Testul PEV – Flash se adresează pacienților cu acuitate mult scăzută, sau cu o colaborare dificilă (copii, bătrâni, simulanți). Latența undei înregistrate (P100) arată starea nervului optic.
Ce ne arată investigația PEV?
Undele înregistrate în timpul examinării ne indică funcționalitatea nervului optic.
Știați că? Testele PEV alături de ERG sunt des folosite în expertiza oftalmologică pentru aprecierea obiectivă a deficienței vizuale.


