A- A+
Xantelasmele reprezintă cea mai comună formă a xantoamelor – adică a unor acumulări de grăsime. Acestea pot apărea ca efect secundar la pacienții care au un nivel mare de lipidemie (lipide în sânge). Totuși, chiar dacă sunt mai des întâlnite la cei care se confruntă cu astfel de boli, depozitele de colesterol pot apărea și la pacienți care nu au un diagnostic stabilit în prealabil, putând avea chiar o cauză de natură genetică. Este esențial să afli cum să le depistezi și cum le poți trata – așadar, documentează-te în acest sens și află care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi!
Cuprins
În general, această acumulare subcutanată de depozite lipidice este întâlnită la pacienți de vârstă medie sau la vârstnici.Primele semne ale apariției unor xantelasme constă în mici pete reliefate, de culoare alb-galbenă sau oranj, localizate în jurul ochilor, pe pleoapele inferioare sau superioare. Aceste mici denivelări nu sunt dureroase, au marginile delimitate si sunt moi. Nu afectează vederea și funcționarea pleoapelor, însă, dacă nu sunt tratate la timp, se pot agrava, pot crește în dimensiune și pot deveni dureroase.
Xantelasmele pot fi diagnosticate prin examinare directă, de către medicul specialist oftalmolog. În anumite cazuri, se poate recomanda și efectuarea unei biopsii. Dacă doctorul dorește investigații suplimentare, poate fi necesar să îți faci anumite analize (profilul lipidic, teste renale, hepatice sau tiroidiene, etc.), întrucât, în anumite situații, xantelasmele pot fi un semn al unei boli ascunse (precum dislipidemiile). Tratamentul acestora poate fi de mai multe tipuri: electrodesicatie, crioterapie, radiofrecvență, ablație, intervenție chirurgicală, etc. Totul depinde de gradul de extindere, de gravitatea afecțiunii, de cauza acesteia și, bineînțeles, de sfatul specialistului.
Dislipidemiile pot apărea pe fondul unor niveluri crescute de colesterol sau de trigliceride, iar acestea, la rândul lor, pot cauza xantelasme. Dacă ai un nivel mărit de colesterol, poți face o serie de îmbunătățiri în stilul tău de viață, dar și în regimul alimentar. Specialiștii recomandă reducerea aportului de grăsimi saturate și înlocuirea acestora cu grăsimi sănătoase (care provin din ulei de măsline, avocado, nuci, pește, etc.), introducerea fibrelor solubile în alimentație (linte, mazăre, fasole, ovăz, etc.), limitarea consumului de alcool și antrenamentele fizice. Însă, toate aceste indicații trebuie personalizate în funcție de rezultatul analizelor tale. Așadar, nu ezita să-ți efectuezi investigațiile recomandate de medic, înainte de a face aceste modificări.
Dacă medicul tău optează pentru intervenție chirurgicală, nu trebuie să te panichezi – procedura este foarte simplă și nu durează mult. Se face cu ajutor unei lamei de mici dimensiuni, se efectuează o anestezie locală, nu necesită spitalizare și poți pleca acasă imediat după operație. Apoi, vei reveni la medic doar pentru a schimba pansamentul, pentru a scoate firele de sutură și pentru a efectua controalele ulterioare.
Excizia chirurgicală este efectuată, de cele mai multe ori, din rațiuni estetice, deoarece xantelasmele își fac apariția într-o zonă vizibilă, pe pleoapă, în segmentul aflat în apropierea nasului. Pentru pacienți, acest lucru poate fi neplăcut, mai ales prin prisma aspectului pe care îl au aceste depuneri. Astfel, poți opta pentru o astfel de operație oftalmologică și din motive de natură estetică, nu doar din rațiuni medicale. Mergi la un control, pune toate întrebările pe care le ai și analizează, împreună cu oftalmologul, toate aspectele pe care le implică o astfel de intervenție. În urma acestei consultații oftalmologice, specialistul îți poate recomanda investigații și teste oftalmologice, care să ofere detalii esențiale despre afecțiunea cu care te confrunți.
Totuși, indiferent de metoda aleasă în urma unei discuții cu medicul tău, este important să ai grijă de tine pe perioada recuperării și, mai ales, să urmezi toate indicațiile doctorului. De asemenea, în cazul în care motivul apariției acestor excrescențe are legătură cu nivelul de lipide din sânge, poate fi necesar să te consulți cu un nutriționist, care să-ți facă mici ajustări în regimul alimentar, cu scopul de a reduce riscul reapariției xantelasmelor.
În concluzie, xantelasma poate apărea frecvent în rândul persoanelor adulte și, mai ales, în rândul persoanelor vârstnice. Dacă observi astfel de excrescențe apărute la nivelul ochilor, mergi la medic și află ce este de făcut în acest sens. Cu siguranță vei primi cele mai bune sfaturi de la medicul oftalmolog!
Sursă foto: infosan.ro, pixabay.com
Dr. Andreea Ciubotaru este o personalitate in chirurgia oftalmologica romaneasca. Este specializata in operatii de cataracta, operatii de strabism si operatii oftalmologice in zona pleoapelor (ptoza, salazion, excizie tumori oculare, etc.). Este singurul medic chirurg oftalmolog din Romania care opereaza in regim privat cataracta congenitala folosind tehnica BIL, ce scade semnificativ riscul cataractei secundare in urma operatiei de cataracta congenitala.